Page 277 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

a apoptozei). Deleţia acestei genei, care este apropiată de gena SMN, este asociată cu AMS, fapt
dovedit prin prezenţa mutaţiilor homozigote ale genei NAIP la 45% dintre pacienţii cu AMS tip I şi la
18% din pacienţii cu AMS tip II sau III.
Această proteină aparţine unei clase de proteine inhibitoare ale apoptozei (AIPs – apoptosis inhibitory
proteins) intens conservate, care ajută la reglarea morţii celulare programate. Eliminarea acestei gene
pare să fie asociată cu fenotipurile severe de AMS.
15% dintre pacienţii cu AMS prezintă mutaţii la nivelul genei BFT2p44 .
1
În funcţie de vârsta de debut, speranţa de viaţă, distribuţia hipotoniei musculare şi dezvoltarea motorie
pe etape a pacienţilor, au fost descrise mai multe fenotipuri ale AMS (vezi tabelul de mai jos), dintre
care cele mai importante sunt: infantil acut (AMS tip I sau boala Werdnig-Hoffman), infantil cronic
(AMS tip II), juvenil cronic (AMS tip III sau boala Kugelberg-Welander) şi forma adultă (AMS tip IV).
Alături de acestea mai sunt descrise: forma prenatală (SMA 0), neuropatia axonală congenitală şi
atrofia musculară spinală asociată cu artrogripoză congenitală .
1;3
AMS I (atrofia spinală musculară acută sau boala Werdnig-Hoffmann) apare în jurul vârstei de 6
luni şi se caracterizează prin atrofii musculare şi paralizii de origine spinală. Peste 95% din pacienţi
prezintă slăbiciune musculară simetrică, progresivă şi hipo- sau atonie înainte de vârsta de 3 luni.
Histopatologic se constată o degenerescenţă a neuronilor motori din coarnele anterioare ale măduvei
şi din nucleii trunchiului cerebral; fibrele simpatice şi fasciculele piramidale sunt mai puţin afectate.
La naştere pot fi observate cianoză, artrogripoză sau deformări ale scheletului (scolioză) şi ale
articulaţiilor, ca rezultat al hipotoniei prezente încă din viaţa intrauterină.
Atrofia şi paralizia evoluează rapid, apar iniţial la nivelul musculaturii spatelui, apoi trec progresiv la
muşchii centurilor, interesând în final părţile distale ale membrelor. Atrofia musculară poate fi mascată
uneori de ţesutul adipos specific copiilor.
Pacienţii nu prezintă afectarea muşchilor extraoculari, iar slăbiciunea musculaturii faciale este adesea
minimă sau absentă.
La nivelul muşchiului cardiac nu se evidenţiază leziuni, dar o modificare specifică a ritmului
electrocardiografic de bază a fost atribuită fasciculaţiei membrelor şi a muşchilor peretelui toracic.
La copil sau nou-născut fasciculaţiile sunt adesea limitate la limbă şi sunt dificil de diferenţiat de
mişcările normale aleatorii. Un tremor postural al degetelor este observat doar ocazional în AMS I.
Reflexele osteotendinoase sunt abolite în urma leziunii neuronului motor periferic.
La câteva luni sau la câţiva ani de la debutul bolii apar leziunile bulbare, fapt ce determină incapacitatea
copilului de a suge sau de a înghiţi şi în final insuficienţă respiratorie şi moarte.
Cele mai multe persoane mor înainte de vârsta de doi ani, dar uneori indivizii care au forme de boală
cu debut clinic după vârsta de 6 luni pot supravieţui până în adolescenţă sau la maturitate.
În unele cazuri, boala poate provoca slăbiciune musculară fulminantă în primele zile de viaţă. Astfel de
manifestări severe asociate şi cu disfuncţie bulbară precoce au o medie de supravieţuire de 5.9 luni.
În 95% din cazuri copiii mor din cauza unor complicaţii ale bolii până la vârsta de 18 luni, însă în cazul
în care primesc suport respirator pot trăi mai mult de doi ani .
1;3
AMS tip II sau atrofia musculară spinală cronică (boala Dubowitz) este cea mai comună formă de
atrofie musculară spinală. Se manifestă între 6 şi 12 luni şi evoluează lent.
Simptomatologia debutează cu senzaţie de slăbiciune în musculatura membrelor inferioare şi a

277