Page 328 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 328

18   TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ     GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE
                                              AL  LABORATOARELOR  SYNEVO




       foarte sensibilă pentru depistarea infecţiei CMV. PCR poate detecta cantităţi mici de CMV-ADN în
       toate fluidele organismului.
       Referitor la pacienţii cu SIDA, 3 studii mari au publicat date importante referitoare la folosirea PCR
       pentru detectarea CMV-ADN în sânge la această categorie de pacienţi. Deşi au fost aplicate tehnici
       PCR diferite, studiile au demonstrat o concordanţă remarcabilă în ceea ce priveşte concluzia, şi
       anume că prezenţa CMV-ADN în sânge are o valoare predictivă de 60% privind dezvoltarea retinitei
       CMV în următoarele luni. Tehnicile PCR cantitative au arătat de asemenea că o viremie CMV mare
       se corelează cu o infecţie CMV activă la pacienţii cu SIDA. O dată cu dezvoltarea terapiei antivirale
       eficiente, una din ţinte o reprezintă prevenţia bolii CMV, prin detectarea precoce a CMV-ADN în sânge
       şi aplicarea tratamentului înaintea apariţiei manifestărilor de organ.
       Testele PCR pentru CMV-ADN au revoluţionat şi management-ul bolii CMV la pacienţii cu transplant
       de organe solide sau de măduvă osoasă. Conform unor studii recente s-a estimat că o valoare cut-
       off pentru CMV-ADN de 40000 copii/mL este specifică pentru boala CMV la pacienţii cu transplant
       renal. Sensibilitatea testului corespunzătoare acestui cut-off este însă redusă (maxim 40%); pentru a
       fi crescută sensibilitatea la 80% valoarea cut-off care indică riscul de dezvoltare a  bolii CMV trebuie
       redusă la 1000 copii/mL. Datorită valorii predictive pozitive scăzute, se recomandă totuşi ca pragul de
       1000 copii/mL să nu fie folosit decât pentru excluderea bolii CMV la această categorie de populaţie
       şi nu pentru a indica un risc crescut de dezvoltare a bolii. La pacienţii cu transplant hepatic sau de
       măduvă osoasă se consideră valoarea de 5000 copii/mL ca fiind un cut-off optim pentru a indica riscul
       de dezvoltare a bolii CMV .
                         2
       Infecţia primară CMV dezvoltată la pacienţii seronegativi care au primit transplant renal de la donatori
       seropozitivi prezintă un tablou clinic mai zgomotos în comparaţie cu infecţia secundară. La aceştia se
       indică ca metodă de diagnostic a infecţiei determinarea CMV-ADN în urină .
                                                           2
       Infecţiile CMV ale sistemului nervos central se produc cel mai adesea la pacienţii imunodeprimaţi.
       Astfel,  modificări  histologice  caracteristice  infecţiei  CMV  au  fost  identificate  în  urma  examenului
       necroptic al ţesutului cerebral la 20-40% dintre pacienţii cu SIDA. La această categorie de pacienţi
       manifestarea SNC indusă cel mai frecvent de CMV este poliradiculopatia. Alte manifestări care pot
       să apară la gazdele imunodeprimate sunt: encefalita, ventriculita, mielita, polineuropatia inflamatorie.
       Infecţii SNC cu CMV (meningoencefalită) au fost raportate uneori şi la pacienţi imunocompetenţi,
       în  asociere  cu  sindromul  mononucleozic.  Manifestările  SNC  induse  de  infecţia  CMV  congenitală
       sunt deosebit de grave: microcefalie, tulburări motorii, corioretinită. Pentru infecţiile CMV ale SNC,
       detectarea CMV-ADN în lichidul cefalo-rahidian prin PCR reprezintă cea mai sensibilă metodă de
       diagnostic 2;4;6 .
       Gravidele  prezintă  o  susceptibilitate  crescută  faţă  de  infecţia  citomegalică  (de  6  ori  mai  mare,
       comparativ  cu  restul  populaţiei  adulte).  Infecţia  se  transmite  pe  cale  sexuală,  prin  transfuzii  de
       sânge sau se poate produce prin reactivarea unei infecţii latente. Cel mai adesea pacientele sunt
       asimptomatice sau prezintă un tablou mononucleozic discret asociat cu o virurie CMV timp de 4-7
       zile. În infecţia primară a gravidei (circa 10-60% sunt receptive la vârstă adultă), riscul infecţiei fetale
       este maxim (până la 50%) . Transmiterea verticală a infecţiei în cursul primelor 4 luni de sarcină
                          2;3
       are consecinţele cele mai grave (hepatită, surditate, microcefalie). În cazurile de reactivare a unei
       infecţii latente (0.7-0.9% din gravide) riscul de infecţie fetală este foarte redus sau chiar absent (copiii


         328
   323   324   325   326   327   328   329   330   331   332   333