Page 351 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

Bibliografie
1. Alfredo Alberti. Towards more individualized management of hepatitis C virus patients with
initially or persistently normal alanineamniotransferase levels. In Journal of Hepatology 42
(2005): 266-274.
2. ARUP’s Guide to Clinical Laboratory Testing. Hepatitis C Virus RNA Quantitative, Real-Time
PCR. www.aruplab.com/guides. Ref Type: Internet Communication.
3. Christoph Sarrazin, T. Berg et al. Prophylaxis, diagnosis and therapy of hepatitis C virus (HCV)
infection: the German guidelines on the management of HCV infection. In Z. Gastroenterol.,
2010, Feb. 48(2), 289-351.
4. Graham R. Foster, K. Rajender Reddy. Viral Liver Disease, Blackwell Publishing, 2010, 34-42.
5. Hadziyannis SJ, et al. Peginterferon-α2a and ribavirin combination therapy in chronic hepatitis C.
A randomized study of treatment duration and ribavirin dose. In Ann Intern Med 2004; 140:346-
355.
6. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.

18.3.11 Virusul hepatitei C (HCV) - genotipare

Informaţii generale şi recomandări
Asemenea altor virusuri ARN, HCV prezintă la nivel nucleotidic o diversitate genetică considerabilă
generată de rata înaltă a mutaţiilor virusului. Pentru a structura într-un anume mod această diversitate
genetică a fost formulată o clasificare HCV în 6 genotipuri (denumite 1, 2, 3, 4, 5, 6) pe baza analizei
filogenetice a secvenţei genomice. Fiecare genotip, la rândul său, este subdivizat filogenetic în unul
sau mai multe subtipuri (denumite a, b, c, etc). Aceste denumiri au devenit sistemul standard pentru
noua nomenclatură a genotipurilor HCV 10;11 . În plus, la persoanele infectate HCV circulă şi se comportă
ca un amestec de populaţii virale distincte denumite cvasispecii.
Cele 6 tipuri genetice majore diferă unul de celălalt la nivelul secvenţelor nucleotidice în proporţie
de 30-35%; între subtipuri se înregistrează o diferenţă de 20-25%, iar în cadrul aceluiaşi subtip, o
diferenţă de până la 10%.
Genomul HCV este alcătuit din domenii care diferă mult în ceea ce priveşte rata mutaţiilor şi
variabilitatea secvenţelor nucleotidice. Astfel, regiunea netranslatată de la capătul 5’ al genomului
(5’UTR) reprezintă domeniul cel mai bine conservat, cu rata evolutivă cea mai lentă. Urmează apoi
gena C (core) care codifică miezul nucleocapsidic proteic şi care evoluează de trei ori mai rapid în
comparaţie cu regiunea 5’UTR. Genele care codifică proteinele de înveliş E1 şi E2 constituie regiunea
hipervariabilă, care diferă de la un izolat la altul. Aceasta permite virusului să evite mecanismele
imunologice ale gazdelor îndreptate împotriva proteinelor accesibile din învelişul viral.

351