Page 355 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

● pol (polymerase) care codifică: - p11 (proteaza);
- p66 (reverstranscriptaza);
- p32 (integraza);
● env (envelope) care codifică proteinele ce formează anvelopa virionului:
Gp 160 – glicoproteina precursor care prin scindare dă naştere la:
- gp 120 (de suprafaţă);
- gp 41 (transmembranară);
- gene reglatoare: rev, nef, tat.;
- gene de maturare care sunt esenţiale pentru patogenicitate in vivo: vif, vpu,
vpr/vpx .
1;5
Pătrunderea HIV în organism se face la nivelul:
- mucoaselor urogenitale, rectale sau orale, prin contact hetero- sau
homosexual;
- perinatal, de la mamă la făt;
- parenteral, prin soluţii de continuitate ale tegumentelor şi mucoaselor, injecţii,
tatuaje, transfuzii şi transplant de organe de la donatori infectaţi .
1;5
Modelul comun este infecţia prin mucoase, ţintele iniţiale fiind celulele Langerhans din lamina propria
subiacentă acestora. Sunt infectate mai ales macrofagele în curs de diferenţiere cu susceptibilitate
crescută la replicare şi limfocitele T activate. Infecţia limfocitelor T CD4+ favorizează progresia spre
ganglionii teritoriali şi ţesuturile mai profunde.
O etapă caracteristică pentru ciclul replicativ al retrovirusurilor este conversia ARN-ului viral în ADN
proviral bicatenar prin reverstranscriere catalizată de reverstranscriptază; ADN-ul proviral este
translocat în nucleul celulei gazdă, transformat în ADN circular şi inserat în genomul acesteia cu ajutorul
integrazei. După ce are loc integrarea, replicarea şi sinteza de noi particule virale sunt dependente
de prezenţa unor factori celulari şi virali necesari activării promotorilor virali. Factorii externi cum ar
fi coinfecţia cu alţi agenţi patogeni, producţia de citokine inflamatorii şi activarea celulară potenţează
replicarea virală. Mecanismele moleculare care reglează producţia virală includ căi celulare în care
sunt implicaţi factori, cum ar fi familia factorului nuclear - κB (NF- κB) (factori de transcripţie), care
generează o cascadă de evenimente ce conduc în final la expresia genomului viral.
Diseminarea virusului de la situsul de intrare se face pe cale sanguină, fie sub formă de virioni liberi,
fie asociat cu limfocitele CD4+ sau monocitele .
5
Aproximativ jumătate dintre pacienţii infectaţi acut cu HIV prezintă un sindrom pasager asemănător
mononucleozei infecţioase; în faza acută nivelurile de HIV-ARN sunt crescute în timp ce anticorpii
specifici pot fi încă nedetectabili. Din acest motiv, detectarea prin reacţia de polimerizare în lanţ (PCR)
a acizilor nucleici HIV-1 s-a dovedit a fi mai sensibilă decât testele ELISA de generaţia a 3-a în
perioada de „fereastră imunologică” (în primele 3-4 săptămâni de la contactul infectant). Folosirea
testelor de generaţia a 4-a care combină detecţia anticorpilor HIV cu cea a antigenului p24 conduce
la o sensibilitate clinică mai mare în faza precoce de seroconversie; totuşi detectarea HIV1-ARN este
posibilă cu 6 zile mai devreme în comparaţie cu cea a antigenului p24. În ţările dezvoltate băncile de
sânge utilizează de rutină tehnici moleculare pentru depistarea donatorilor cu infecţie HIV în stadiu
iniţial .
7;8

355