Page 352 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

Genotipurile şi subtipurile HCV prezintă modele complexe de distribuţie geografică, prevalenţă relativă
şi moduri de transmitere a infecţiei ce pot fi mai bine înţelese dacă sunt clasificate în trei grupuri:
1. grupul epidemic cuprinde subtipurile 1a, 1b, 2a, 2b şi 3a, care au o distribuţie globală şi sunt
responsabile pentru majoritatea infecţiilor din întreaga lume. Răspândirea globală rapidă a acestor
subtipuri rezultă din transmiterea lor eficientă prin produse de sânge infectate şi administrarea de
droguri intravenoase. Subtipurile 1b şi 2a sunt asociate predominat cu transmiterea prin produse
de sânge iar prevalenţa lor relativă a scăzut în ultimii ani ca urmare a îmbunătăţirii screening-ului
donatorilor. Subtipurile 1a şi 3a se întâlnesc în principal la dependenţii de droguri iar prevalenţa
acestora este în creştere.
2. grupul endemic are o distribuţie mai redusă decât grupul epidemic fiind limitat la anumite regiuni.
De exemplu, subtipurile genotipului 6 se găsesc numai în sud-estul Asiei. Diversitatea genetică foarte
mare a tulpinilor endemice sugerează o persistenţă îndelungată a infecţiei în aceste regiuni datorită
menţinerii unor modalităţi de transmitere relativ ineficiente, printre care se numără şi cea sexuală.
3. grupul local epidemic prezintă o prevalenţă mare în anumite regiuni şi populaţii ale globului. Astfel,
subtipul 4a este responsabil de infectarea a mai mult de 10% din populaţia Egiptului şi este rar întâlnit
în afara Orientului Mijlociu. Studiile epidemiologice sugerează că acest fenomen a avut loc în cursul
secolului XX, cu ocazia administrării în masă pe cale intravenoasă a unor medicamente împotriva
schistosomiazei .
11
În ţara noastră predomină genotipul 1b şi un amestec de genotipuri 1a şi 1b . Un studiu efectuat recent
4
la Institutul Matei Balş în Bucureşti pe 670 pacienţi a indicat o prevalenţă de 99.7% a genotipului 1
HCV .
6
Cunoaşterea genotipului viral oferă informaţii cu valoare prognostică în ceea ce priveşte eficacitatea
terapiei la pacienţii cu hepatită virală cronică HCV. Spre exemplu, genotipul 1b (dobândit cel mai
adesea post-transfuzional) se asociază cu un răspuns slab la tratament şi cu un risc crescut de ciroză
şi carcinom hepato-celular. Pe de altă parte, genotipurile 2 şi 3 (dobândite predominat prin consumuri
de droguri i.v.) se asociază cu un răspuns favorabil la terapia antivirală 7;8;9 .
US National Institute of Health (NIH) arăta în 2002 că determinarea genotipurilor HCV este importantă
în alegerea dozelor optime de interferon şi ribavirină precum şi a duratei tratamentului. Astfel, la
pacienţii cu genotip sălbatic 1 se recomandă o durată a tratamentului de 48 de săptămâni, iar pentru
pacienţii cu genotip 2 şi 3 o durată de 24 de săptămâni cu doze mai mici de ribavirină. Este util ca
genotiparea HCV să fie efectuată în toate infecţiile cu virus C înaintea începerii oricărui tratament .
1
Testul efectuat în laboratorul nostru foloseşte o tehnică PCR de amplificare a unor regiuni ale
genomului HCV urmată de revers-hibridizare pentru identificarea genotipurilor HCV de la 1 la 6 şi a
subtipurilor a şi b ale genotipului 1 . 5
Regiunea 5’UTR prezintă multiple secvenţe specifice fiecărui genotip distribuite de-a lungul a 7 mici
regiuni variabile care pot da informaţii precise despre genotipurile 1-5 şi subtipurile a şi b ale genotipului
6. Datorită marii similitudini secvenţiale, subtipurile c-l ale genotipului 6 (clasificate anterior ca 7, 8,
9 şi 11) nu pot fi deosebite de genotipul 1 doar prin analiza regiunii 5’UTR. Acurateţea identificării
subtipurilor 1a şi 1b prin analiza regiunii 5’UTR este cuprinsă între 80% şi 95% şi depinde de izolatele
specifice testate . Testul nostru utilizează secvenţe ale regiunii core în asociere cu regiunea 5’UTR
3
pentru identificarea genotipului 6, subtipurile c-l. Pentru a perfecţiona acurateţea identificării subtipurilor

352