Page 359 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

18.3.13 ADN HPV - detecţie tipuri oncogene

Informaţii generale şi recomandări
Papilomavirusurile umane (HPV) fac parte din familia Papovaviridae şi constituie un grup heterogen
de virusuri de dimensiuni mici, al căror genom conţine un ADN circular dublu catenar.
Sunt cunoscute peste 100 tipuri diferite de HPV. În funcţie de epiteliul infectat, se descriu două
categorii de HPV:
- HPV cutanate, cu tropism pentru epiteliul keratinizat;
- HPV mucoase, cu tropism pentru epiteliul nekeratinizat.
În categoria virusurilor cu tropism pentru mucoase sunt incluse şi tipurile genitale; astfel, au fost
identificate peste 40 de virusuri transmisibile sexual. La rândul lor, virusurile genitale sunt împărţite în
două grupuri, în funcţie de asocierea lor cu tumori maligne ale tractului genital:
- HPV cu risc scăzut: cele mai comune sunt tipurile 6 şi 11, mai rar 40, 42, 43, 44, implicate
în producerea condiloamelor (verucilor) genitale, ce nu prezintă risc de malignizare;
- HPV cu risc crescut (oncogene): cele mai importante sunt tipurile 16 şi 18, implicate în
producerea leziunilor scuamoase epiteliale (actuala denumire a neoplaziilor intraepiteliale
cervicale CIN) şi a leziunilor maligne genitale (mai ales cancerul invaziv de col uterin, dar şi
de vulvă sau vagin).
Este important de menţionat faptul că tropismul tisular al HPV nu este complet specific unei anumite
zone anatomice, astfel că tipurile 6 şi 11 pot afecta şi alte mucoase, în afară de cea genitală, spre
exemplu: cavitatea bucală, mucoasa conjunctivală şi tractul respirator .
6
Infecţia genitală cu HPV reprezintă cea mai frecventă boală virală cu transmitere sexuală, anual fiind
înregistrate în toate lumea peste 500.000 cazuri noi. Studiile epidemiologice indică faptul că peste 70%
din femeile active sexual sunt infectate cu un tip de HPV, marea majoritate a infecţiilor vindecându-se
spontan, în decurs de 6-18 luni.
Asocierea tipurilor HPV oncogene cu neoplaziile de col uterin este în momentul de faţă bine stabilită,
prezenţa acestora fiind demonstrată în peste 95% din cancerele scuamoase ale colului 6;7;8 .
Tipurile HPV cu risc crescut produc oncoproteinele E6 şi E7, care leagă proteinele supresoare
tumorale normale p53 şi pRB şi induc în timp “mutaţii” responsabile de proliferarea celulară anormală.
Trebuie menţionat faptul că infecţia cu HPV oncogene reprezintă condiţia necesară dar nu suficientă
pentru apariţia procesului neoplazic, astfel că numai un număr redus de paciente ce prezintă infecţie
persistentă vor dezvolta leziuni maligne. Acest lucru demonstrează că este necesar să existe şi alţi
cofactori carcinogeni, printre care se numără: fumatul, consumul îndelungat (> 6 ani) de contraceptive
orale, imunosupresia persistentă, alte boli cu transmitere sexuală (ex.: infecţia cu Chlamydia
trachomatis, HSV-2 etc.), comportamentul sexual (primul raport sexual la vârstă precoce, număr mare
de sarcini şi/sau avorturi, parteneri multipli) 2;6;8 .
Unele infecţii cu HPV (cele care produc condiloame genitale) sunt identificate prin examen clinic, totuşi
diagnosticul acestora presupune în marea majoritate a cazurilor efectuarea examenului microscopic
(test Papanicolau), pentru depistarea unei citologii anormale, şi recurgerea la tehnici moleculare
pentru demonstrarea prezenţei ADN-HPV în celulele infectate .
5

359