Page 408 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 408
18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO
predominat cu encefalita herpetică; sindroamele SNC asociate în principal cu infecţia HSV-2 includ
meningita, meningita aseptică recurentă (Mollaret’s) şi meningoencefalita neonatală. Introducerea
testelor PCR care detectează HSV-ADN în lichidul cefalorahidian a permis identificarea unor forme
uşoare sau atipice de encefalită herpetică care iniţial au fost atribuite altor virusuri. De asemenea
depistarea ADN-HSV în LCR a stabilit diagnosticul şi rolul etiologic al HSV-1 în encefalita trunchiului
cerebral, mielită, encefalita multifocală sau difuză fără afectarea lobului temporal survenită la copii,
encefalita neonatală . 2
Infecţia HSV diseminată se manifestă prin vezicule multiple, pe suprafeţe extinse ale trunchiului şi ale
extremităţilor; reprezintă o complicaţie rară a herpesului cutaneo-mucos primar. Diseminarea cutanată
se produce de obicei în stadii precoce ale bolii şi este adesea asociată cu meningită aseptică, hepatită
sau pneumonie. Alte complicaţii ale infecţiei primare cu HSV-2 includ: monoartrita, trombocitopenia,
necroza suprarenaliană şi mioglobinuria. Sarcina poate predispune de asemenea la infecţii viscerale
diseminate .
3
Pacienţii imunodeprimaţi prezintă un risc crescut de a dezvolta infecţii HSV severe. Datorită infecţiilor
cutanate extinse HSV poate disemina în organe viscerale cum ar fi: ficatul, plămânul, glandele
suprarenale, măduva osoasă şi tractul gastrointestinal. Diseminarea viscerală este rezultatul
viremiei .
1;3
Criteriile clinice sunt esenţiale pentru stabilirea diagnosticului de infecţie HSV. Cu toate acestea,
având în vedere impactul diagnosticului unei boli cu transmitere sexuală ce poate evolua toată viaţa,
un management corect al pacientului ar trebui să includă şi confirmarea laboratorului. Cea mai bună
metodă de confirmare a infecţiei HSV este detectarea rapidă a HSV-ADN în produsele prelevate
din leziuni, prin tehnici de hibridizare in situ sau PCR. Detectarea ADN-ului viral este de 3-4 ori mai
sensibilă decât izolarea virusului în cultură .
3
Recomandări pentru determinarea HSV - ADN - diagnosticul infecţiilor HSV; astfel:
1. HSV – ADN în sânge: detectarea precoce a infecţiilor HSV cu potenţial crescut de diseminare,
în special la persoanele imunodeprimate (viremia HSV este un fenomen tranzitor la un
număr redus de pacienţi cu infecţie genitală, dar poate fi important în dezvoltarea bolii
diseminate); diagnosticul precoce al infecţiei neonatale diseminate .
1;4
2. HSV – ADN în leziune: diagnosticul diferenţial al leziunilor cutanate mai ales în cazul
aspectelor atipice; în herpesul genital metoda PCR detectează ADN-HSV chiar în perioadele
tardive de evoluţie a leziunilor 3;4;5;6 .
3. HSV – ADN în LCR: diagnosticul sindroamelor SNC asociate cu HSV (sensibilitate
şi specificitate >95% pentru meningită, meningită aseptică recurentă Mollaret’s,
meningoencefalită neonatală, boala diseminată); constituie metoda “gold standard” pentru
diagnosticul infecţiilor SNC .
2;5
Pregătire pacient - nu este necesară .
4
Specimen recoltat - a) sânge venos; b) produs prelevat din leziune pe tampon uscat; c) lichid
cefalorahidian recoltat prin puncţie lombară .
4
Recipient de recoltare - a) vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant; b) tampon fără mediu de
transport; c) recipient steril .
4
Cantitate recoltată - a) cât permite vacuumul; c) minimum 2 mL .
4
408