Page 126 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1
P. 126

5  METODE DE LUCRU                    GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE
                                              AL  LABORATOARELOR  SYNEVO




       o  dideoxinucleotidă  (ddATP,  ddTTP,  ddGTP,  ddCTP).  O  dideoxinucleotidă  este  un  analog  de
       deoxinucleotidă  căreia  îi  lipseşte  gruparea  hidroxil  din  poziţia  3’.  Într-o  primă  etapă  este  iniţiată
       sinteza  ADN  cu  ajutorul  unui  primer,  fiind  adăugată  alături  de  precursorii  nucleotidici  normali  şi
       una din cele patru dideoxinucleotide marcată cu  P . În momentul în care apare în secvenţa ADN
                                          32
       baza corespunzătoare dideoxinucleotidei sinteza lanţului va fi stopată. Vor rezulta fragmente ADN
       a căror mărime este determinată de poziţiile bazei nucleotidice în fragmentul ce trebuie secvenţiat.
       Dimensiunile diferite ale fragmentelor ADN obţinute se datorează faptului că inserţia dideoxinucleotidei
       se produce la întâmplare la una din numeroasele poziţii care pot accepta baza specifică. Cele patru
       reacţii se desfăşoară în paralel, iar fragmentele sunt separate prin electroforeză la fel ca în metoda de
       clivaj chimic (vezi fig.5.6.2.1).
                     ddGTP ddATP ddCTP ddTTP
                                        Se adaugă ddGTP, ddATP, ddCTP,
                                        ddTTP câte una în fiecare  tub ce
                                        conĠine ADN-ul Ġintă. Se încarcă fiecare
                                        într-un traseu separat pe gel








                                          Cea mai mare

                                            Pentru secvenĠiere se va citi
                                            ordinea de succesiune a
                                            bazelor de la cea mai mică la
                                            cea mai mare.
                                            TCGAAGACGTATC

                                          Cea mai mică

                      Fig. 5.6.2.1 Secvenţierea ADN conform metodei Sanger
                          (Adaptare după http://aska.biologists.asu.edu)

       În momentul de faţă, pentru secvenţierea pe scară largă a ADN-ului se utilizează proceduri automate
       bazate pe marcarea cu fluorofori şi folosirea unor sisteme performante de detecţie a fluorescenţei.
       Astfel, pentru fiecare bază nucleotidică se utilizează câte un fluorofor. Semnalul fluorescent rezultat
       este înregistrat într-un moment prestabilit, atunci când ADN-ul străbate un capilar ce conţine gelul de
       electroforeză.
       Fluoroforii specifici sunt ataşaţi dideoxinucleotidei corespunzătoare: de exemplu, ddATP este marcată
       cu fluoresceină (culoare verde), ddCTP cu acid aminometilcumarin acetic (culoare albastră), ddTTP cu
       rodamină (culoare roşie) şi ddGTP cu o combinaţie de fluorofori diferiţi (culoare neagră). Toate lanţurile
       care se termină cu adenină (A) vor genera un semnal verde, cele care se termină cu citozină (C) un

         126
   121   122   123   124   125   126   127   128   129   130   131