Page 101 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 101

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                          18
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO        TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ




        Tara de α+ talasemie este cea mai frecventă afecţiune monogenică din lume. Mutaţiile cele mai
        obişnuite sunt sunt -α şi -α . Aproximativ un sfert din persoanele de origine africană sunt heterozigote
                       3.7
                           4.2
        pentru α+ talasemie (având genotipul -α /αα), în timp ce 1-2% sunt homozigoţi (genotip -α /-α ).
                                                                             3.7
                                     3.7
                                                                          3.7
        Alte grupuri etnice care pot asocia α+ talasemie deleţională sunt grecii, ciprioţii, turcii, sarzii, libanezii,
        saudiţii, indienii, tailandezii, filipinezii, indonezienii, melanezienii şi polinezienii. Mai puţin frecvent, α+
        talasemia rezultă ca urmare a unei mutaţii punctiforme a genei α , denumită α α (întâlnită în Orientul
                                                               T
                                                      2
        Mijlociu, dar şi în Cipru şi Sardinia). Alfa-plus talasemiile non-deleţionale care afectează gena α ,
                                                                              1
        denumite αα , sunt forme mai uşoare în comparaţie cu α α, fiind de regulă intermediare ca severitate
                                                T
                 T
        între -α/αα şi - -/αα. Anumite variante de lanţ α pot da naştere fenotipului de α+ talasemie. Acestea
        includ: Hb Constant Spring, Hb Q, Hb Icaria, Hb Seal Rock şi Hb Koya Dora. Cea mai obişnuită formă
        de α-talasemie nedeleţională este hemoglobina Constant Spring, cu o frecvenţă de 1-8% în Tailanda.
        Această variantă este datorată unei mutaţii a codonului de terminalizare al genei α , în urma căreia se
                                                                  2
        adaugă la lanţul α o secvenţă de 31 aminoacizi; ARN-ul mesager este foarte instabil, iar rata sintezei
        lanţului α este redusă la aproximativ 1%.
        Alfa  plus-talasemia  este  în  majoritatea  cazurilor  nesemnificativă  clinic,  persoanele  afectate  fiind
        asimptomatice. Condiţia prezintă însă semnificaţie genetică deoarece heterozigoţia compusă pentru
        α+  talasemia  deleţională  şi  α   talasemie  generează  boala  HbH.  Homozigoţii  pentru  formele  mai
                              0
        severe de α+ talasemie nedeleţională (α α / α α) pot prezenta de asemenea caracteristicile clinice
                                     T
                                          T
        ale bolii HbH. Homozigoţia pentru hemoglobina Constant Spring conduce la o anomalie mai severă
        comparativ cu cea întâlnită în statusul homozigot pentru α+ talasemie; pacienţii prezintă de regulă
        anemie, iar în unele cazuri pot să apară icter moderat şi hepatosplenomegalie.
        Heterozigoţii pentru α+ talasemie (-α/αα) pot prezenta fie un tablou hematologic normal, fie o anemie
        discretă, cu reducerea  uşoară a VEM şi HEM. În medie, valoarea Hb este cu 1g/dL mai mică decât la
        persoanele cu cele 4 gene α intacte. Electroforeza Hb este normală, la fel ca şi separarea fracţiunilor
        prin cromatografie lichidă sub înaltă presiune (HPLC). Homozigoţii pentru α+ talasemie (-α/-α) prezintă
        de obicei un tablou hematologic similar cu cel întâlnit în beta-talasemia minoră. Heterozigoţii pentru Hb
        Constant Spring prezintă un grad mai mare de anemie decât cel întâlnit în tara de α+ talasemie, însă
        VEM nu este redus în mod proporţional; punctaţiile bazofile sunt de regulă proeminente. Homozigoţii
        pentru această variantă sunt anemici, cu o reducere marcată a HEM; VEM este mai puţin scăzut
        datorită  hidratării celulare excesive (consecutivă afectării membranei eritrocitare de către lanţurile α
        şi  α  oxidate).
           CS
        Diagnosticul tarei de alfa-talasemie este suspectat în condiţiile unei microcitoze persistente care nu
        este explicată prin deficitul de fier sau prin existenţa tarei de β sau δβ talasemie. Numai testarea
        genetică poate stabili diagnosticul de certitudine.
        Alfa 0-talasemia
        Această condiţie rezultă de obicei prin deleţia ambelor gene α; rareori se produce numai prin deleţia
        genei α şi a secvenţelor în amonte cu inactivarea genei α restante. Este relativ comună în sud-
              1
                                                   2
        estul Chinei, precum şi în Tailanda, Vietnam, Laos, Cambodgia, Malaezia şi Filipine. Este întâlnită
        cu o frecvenţă mai mică în zona mediteraneană (Grecia, Cipru, Turcia, Israel, Sardinia). Trei tipuri de
        deleţie sunt mai frecvente în sud-estul Asiei: - - SEA  , - - , - - THAI  (ultimele două constituie deleţii mari
                                               FIL
        care includ şi gena ζ). În regiunea mediteraneană cea mai cunoscută deleţie este  - - MED , care nu
                                                                           101
   96   97   98   99   100   101   102   103   104   105   106