Page 108 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

pacienţii purtători ai mutaţiei -101 C→T.
În plus, coexistenţa α şi β-talasemiei poate conduce la indici eritrocitari normali printr-o sinteză mai
echilibrată a lanţurilor globinei, însă cu un procent crescut de HbA Această modificare este întâlnită
2.
în special la pacienţii având deleţii a două gene α sau o formă de α-talasemie nedeleţională.
Anomaliile dobândite, cum ar fi cele induse de afecţiuni hepatice, pot creşte valorile indicilor eritrocitari
la pacienţii cu tară β-talasemică.
Toate aceste exemple ilustrează complexitatea cazurilor de tară β-talasemică şi dificultatea identificării
acestora, testarea genetică fiind uneori singura investigaţie care poate confirma diagnosticului .
1;2
Beta-talasemia dominantă
Deşi majoritatea persoanelor heterozigote pentru o mutaţie β-talasemică prezintă caracteristici
clinicopatologice descrise ca talasemie minoră (tablou hematologic modificat în absenţa manifestărilor
clinice), unele dintre acestea dezvoltă splenomegalie, anemie, icter şi litiază biliară, condiţie denumită
β-talasemie dominantă. Fenotipul este similar β-talasemiei intermedia şi este asociat atât cu o
eritropoieză ineficientă cât şi cu o componentă hemolitică. Prezenţa eritroblaştilor cu incluzii (compuse
din lanţuri α în exces şi lanţuri β-anormale) este caracteristică.
Sunt descrise peste 30 alele care induc fenotipul de β-talasemie dominantă, printre care se numără
mutaţiile apărute la nivelul regiunii 3’ a exonilor 2 sau 3 care determină o cantitate importantă de
ARNm mutant. Ca o consecinţă, se sintetizează lanţuri β trunchiate sau alungite, extrem de instabile,
care co-precipită cu lanţurile α normale .
1
Beta-talasemia intermedia
Se referă la un fenotip clinic determinat de anomalii genetice diverse. Severitatea β-talasemiei
intermedia variază de la o condiţie clinică însoţită de retard de creştere şi deformaţii osoase, în care
supravieţuirea este rareori posibilă fără transfuzii de sânge, până la forme mai uşoare, asemănătoare
tarei β-talasemice, dar asociate cu un grad mai mare de anemie şi splenomegalie.
Pot să apară complicaţii cum ar fi: hipersplenism, litiază biliară, supraîncărcare cu fier, fenomene de
compresiune exercitate de masele de ţesut hematopoietic extramedular asupra unor organe vitale.
Tabloul hematologic include anomalii similare celor induse de β-talasemia heterozigotă tipică, însă are
o severitate mai mare; alături de microcitoză, hipocromie, anizocitoză, poikilocitoză, punctaţii bazofilie,
pot să apară policromatofilie şi eritroblaşti circulanţi.
Electroforeza hemoglobinei sau HPLC indică niveluri crescute de HbA (mai mari decât cele întâlnite

2
în tara β-talasemică) şi HbF.
β-talasemia intermedia poate să apară la pacienţii care prezintă fie una, fie ambele gene β anormale.
Cei care sunt homozigoţi sau heterozigoţi compuşi pentru alele β-talasemice au mutaţii asociate cu
forme uşoare de β -talasemie sau prezintă factori amelioratori, cum ar fi coexistenţa tarei α-talasemice
+
sau o mutaţie care conduce la o sinteză crescută de lanţuri γ în condiţii de stres hematopoietic. Acele
persoane care au doar o genă β anormală fie prezintă o formă de β-talasemie dominantă, fie asociază
concomitent mutaţii care agravează dezechilibrul lanţurilor globinei, cum ar fi statusul homozigot sau
heterozigot pentru triplu α sau cvadruplu α (gene α multiplicate de 3 sau 4 ori).
Testele genetice facilitează identificarea anomaliilor care determină fenotipul de β-talasemie
intermedia 1;6
Beta-talasemia majoră

108