Page 110 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

18.1.1.8 Delta-beta talasemia şi persistenţa ereditară de hemoglobină fetală

Un număr semnificativ de deleţii, cu localizări şi dimensiuni variabile, survenite la nivelul clusterului
genelor β de pe cromozomului 11 sunt asociate cu 2 entităţi clinice caracterizate printr-un procent
crescut de HbF în viaţa adultă: delta-beta talasemia şi persistenţa ereditară de hemoglobină fetală .
2
● δβ (delta-beta zero)-talasemia rezultă din deleţia ambelor gene δ şi β, cu păstrarea intactă a
0
genelor γ. γδβ-talasemia se produce ca urmare a deleţiilor genelor γ, δ şi β.
A
A
Heterozigoţii prezintă un fenotip similar tarei β-talasemice, însă procentul de HbA tinde să fie redus
2
la jumătate, în timp ce HbF este constant crescută, cu valori de 5-15%. Aceştia prezintă de obicei
splenomegalie şi o valoare a Hb de 8-13 g/dL; VEM poate fi redus sau la limita inferioară a normalului;
HEM poate fi redus sau normal.
Datorită sintezei crescute de HbF, homozigoţii sau heterozigoţii compuşi care asociază o mutaţie
severă β sau β vor prezenta mai degrabă un fenotip de β-talasemie intermedia decât unul de
0
+
β-talasemie majoră.
Homozigoţii pentru δβ sau γδβ-talasemia prezintă HbF într-un procent de 100%. δβ-talasemia
A
este întâlnită la multe grupuri etnice, însă predomină la populaţiile din bazinul mediteramean. γδβ-
A
talasemia apare de asemenea la multe popoare, fiind mai frecventă în China şi India .
1
Tipul spaniol de δβ -talasemie este generat de o deleţie mare care îndepărtează 114 kb din clusterul
0
genelor β . Tipul de tară δβ-talasemică întâlnit in Sardinia constituie de fapt o fenocopie a tarei, cauzat
3
de coexistenţa (în poziţia cis) mutaţiei nonsens a codonului 39 – o cauză obişnuită de β -talasemie în
0
zona mediteraneană – şi a mutaţiei promotorului γ care conduce la producerea excesivă a lanţurilor
A
γ; se caracterizează prin prezenţa indicilor talasemici, a unui procent normal de HbA şi a HbF într-un
2
procent de 15-20%. O altă fenocopie, descrisă iniţial în Corfu, este produsă de coexistenţa unei deleţii
care se întinde în aval de gena ψβ şi cuprinde gena δ, cu o mutaţie punctiformă la nivelul genei β;
heterozigoţii prezintă fenotipul tarei de δβ-talasemie, în timp ce homozigoţii au HbF într-un procent
apropiat de 100%.
● Persistenţa ereditară de HbF (HPFH) poate fi definită ca o condiţie moştenită în care heterozigoţii
prezintă un procent crescut de HbF care persistă în viaţa adultă, indici eritrocitari normali şi o sinteză
echilibrată a lanţurilor globinei. Este considerat ca având o valoare diagnostică un procent de HbF
care depăşeşte 8%, în timp ce un procent de 4-8% este considerat echivoc.
HPFH poate rezulta ca urmare a unor deleţii la nivelul clusterului genelor β sau a unor mutaţii sau
polimorfisme ale genelor reglatoare, de pe cromozomul 11 sau în afara acestuia.
HPFH deleţională se produce ca urmare a unor deleţii relativ mari care includ genele δ şi β; este
o condiţie destul de comună în anumite grupuri etnice (prevalenţă de 1 la 1000 în rândul afro-
americanilor). Sunt cunoscute cel puţin 5 tipuri de deleţii clasificate ca (δβ) HPFH: două sunt întâlnite
0
la persoane de origine africană, una la indieni şi două la italieni. În toate aceste cazuri se înregistrează
deleţia ambelor gene δ şi β, dar cu menţinerea intactă a celor 2 gene γ. Heterozigoţii pentru (δβ) HPFH
0
prezintă un procent variabil de HbF, în funcţie de tipul deleţiei. Procentul de HbA este uşor scăzut
2
sau normal; valoarea hemoglobinei este normală însă VEM şi HEM pot prezenta valori scăzute,
într-o anumită măsură. Diferenţa faţă de δβ -talasemie constă în faptul că aceasta din urmă prezintă
0
HbF într-un procent de 5-15% şi un dezechilibru în sinteza lanţurilor globinei; distribuţia HbF este
110