Page 125 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

la nivelul întregii regiuni codificatoare a genei (exonii 2-52), incluzând deleţii mari sau mici ale genei,
mutaţii ale cadrului de citire, mutaţii ale splicing-site (situsului de “înnădire”), mutaţii missens sau
nonsens . Secvenţierea completă a identificat mutaţii în 80-90% din cazurile de VWD tipul 3:
2;4
- 20% sunt mutaţii missens localizate în domeniile D1-D2 (exonii 3-11) şi D4-CK (exonii 37-
52);
- 80% sunt alele nule, localizate la nivelul întregii gene, ce pot rezulta din diferite tipuri de
mutaţii şi care nu produc un produs proteic funcţional .
3
Mutaţii ale cadrului de citire şi nonsens, care duc la pierderea expresiei proteinei FVW sau la sinteza
unei proteine FVW marcat trunchiate, au fost identificate la familii cu VWD tip 3, o mutaţie a cadrului
de citire la nivelul exonului 18 fiind răspunzătoare de cele mai multe cazuri de VWD tip 3 în populaţia
suedeză şi este comună în Germania. Această mutaţie constă într-un ARNm stabil care codifică o
proteină trunchiată, rapid degradată la nivel celular . 4
Deleţiile largi ale genei au fost identificate într-un număr mic de familii, dar acestea conferă un risc
crescut pentru dezvoltarea de aloanticorpi faţă de FVW în urma tratamentului cu concentrate de
FVW.
Evaluarea de laborator a părinţilor pacienţilor cu tipul 3 de VWD poate evidenţia o deficienţă cantitativă
uşoară a FVW, dar mai frecvent aceştia sunt asimptomatici în concordanţă cu un mod autozomal recesiv
de transmitere a tipului 3 de VWD. Consanguinitatea este comună în familiile cu această variantă .
2;4
Totuşi în unele familii cu mutaţii nonsens şi ale cadrului de citire au fost identificaţi heterozigoţi cu VWD
tip 1 aparentă. Mutaţii care dau naştere unor subunităţi anormale de FVW ce interferă intr-o manieră
dominant negativă cu alela normală pot cauza în mod particular VWD simptomatică la heterozigoţi .
4
Tipul 2 include tipurile calitative de VWD şi poate reprezenta până la 20-25% din cazurile de VWD.
Tipul 2 este suspectat când severitatea simptomelor pacientului apar excesive faţă de nivelele de
FVW şi FVIII, când există o reducere discordantă între FVW:Ag şi FVW:RCo sau FVIII sau când există
concomitent deficienţă de FVW şi trombocitopenie. În funcţie de natura defectului funcţional tipul 2 se
clasifică în tipurile 2A, 2B, 2M şi 2N . 2
- Tipul 2A, întâlnit la majoritatea pacienţilor cu tipul 2, include formele de VWD caracterizate prin
alterarea interacţiunii FVW cu trombocitele datorată deficienţei formelor cu greutate moleculară mare
şi intermediară de FVW (care sunt mai potente în interacţiunea cu GPIb plachetară şi colagenul).
Analiza multimerilor FVW evidenţiază reducerea relativă a formelor cu greutate moleculară mare
şi intermediară. Un fragment proteolitic de 176kD prezent la indivizii normali este marcat crescut
la mulţi pacienţi cu VWD tip 2, acest fragment rezultând prin clivajul proteolitic la nivelul situsului
Tyr1605-Met1606 de către ADAMTS13. Este moştenită în general ca o tară autozomal dominantă,
generată prin mecanisme genetice multiple. La unii pacienţi este alterată multimerizarea FVW (tipul
2A, subgrupul 1), aceştia fiind incapabili să sintetizeze şi să secrete FVW cu lungime completă,
mutaţiile fiind localizate la nivelul propeptidului FVW (în trecut denumit tipul IIC), regiunii N-terminale
a proteinei mature asociate cu formarea multimerilor (tipul IIE) şi regiunii C-terminale implicate în
formarea iniţială a dimerilor (tipul IID). Un al doilea subgrup este caracterizat prin catabolismul rapid
de către ADAMTS13 al multimerilor compleţi eliberaţi în plasmă. Majoritatea cazurilor de VWD tip 2
sunt moştenite autozomal dominant, fiind raportate rare forme recesive (tipurile IIC şi IID). Cele mai
multe mutaţii sunt grupate în regiunea exonului 28 afectând predominant domeniul A2, incluzând

125