Page 127 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

atipică sau cu supravieţuire scurtată a FVIII infuzat care nu este cauzată de inhibitori specifici sau
scăderea activităţii FVIII la femei fără istoric familial de hemofilie A. Iniţial pacienţii trebuie testaţi
pentru mutaţii ale genei FVIII, iar când acestea sunt absente trebuie efectuat screening-ul exonilor
FVW .
3;7
Testarea pentru carrier a membrilor familiilor cu risc pentru VWD autozomal recesivă este posibilă o
dată ce mutaţiile cauzatoare au fost identificate în familie .
3
Diagnosticul prenatal pentru sarcinile cu risc crescut (în general pentru tipul 3) este posibil prin analiza
ADN-ului extras din celulele fetale obţinute prin amniocenteză în săptămânile 15-18 de gestaţie sau
din vilozităţile coriale la 10-12 săptămâni de sarcină, dacă mutaţia/mutaţiile cauzatoare în familie
este/sunt cunoscute sau, în cazul în care mutaţiile nu sunt cunoscute, diagnosticul poate fi încercat
prin analiza linkajului genetic utilizând un panel larg al polimorfismelor cunoscute în gena FVW, dacă
structura familială este suficientă, rezultatele putând fi obţinute mai rapid decât identificarea mutaţiilor
în ambele alele .
3;4
Specimen recoltat - sânge venos . 6
Recipient de recoltare - vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant .
6
Cantitate recoltată - 5 mL sânge .
6
Cauze de respingere a probei - folosirea heparinei ca anticoagulant .
6
Stabilitate probă - 7 zile la 2-8ºC . 6
Metodă
Sunt disponibile următoarele variante de testare:
- VWD tip 1 şi 3 – secvenţiere completă a tuturor exonilor genei (rata de detecţie a mutaţiilor este
60-65% pentru tipul 1 şi 80% pentru tipul 3);
- VWD tip 2A – secvenţierea exonului 28 (pot fi identificate 80% din mutaţii);
- VWD tip 2A – secvenţierea exonilor 11-16, 26, 51, 52 (pot fi identificate restul mutaţiilor);
- VWD tip 2B, 2M – secvenţierea exonului 28 (pot fi identificate 80% din mutaţii);
- VWD tip 2N – secvenţierea exonilor 18-20 (pot fi identificate majoritatea mutaţiilor);
- VWD tip 2N – secvenţierea exonilor 17, 24-27 (pot fi identificate restul mutaţiilor) .
6
Limite şi interferenţe
Clasificarea actuală nu restricţionează VWD ca fiind cauzată de mutaţii localizate la nivelul genei
FVW. Evaluarea întregii gene nu poate identifica existenţa unei mutaţii în cazuri de VWD aparentă.
Astfel imposibilitatea identificării unei mutaţii cauzatoare nu exclude diagnosticul de VWD.
Variantele normale ale genei FVW sunt foarte comune, actual fiind cunoscute aproximativ 150
variante normale. Acest grad crescut al polimorfismului, împreună cu dimensiunile mari ale genei şi
prezenţa unei pseudogene parţiale (localizată pe cromozomul 22q şi corespunzând exonilor 23-34)
pot face dificilă secvenţarea completă a genei şi interpretarea datelor .În plus, defectele genetice din
3;8
deficienţele cantitative ale FVW sunt distribuite în întreaga genă, complicând evaluarea.
Tipul plachetar de VWD rezultă din mutaţii în GP1BA, dar se prezintă fenotipic ca VWD tipul 2B.
Sindromul vonWillebrand dobândit este o boală hemoragică uşoară-moderată care nu este cauzată
de o mutaţie a genei FVW, cel mai adesea întâlnită la persoane peste 40 ani fără istoric de sângerare
şi care este asociată cu o varietate de condiţii: sindroame limfoproliferative, paraproteinemii, boli
autoimune, sindrom antifosfolipidic, proteoliză crescută a FVW datorată unor modificări conformaţionale

127