Page 130 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 130

18   TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ     GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE
                                              AL  LABORATOARELOR  SYNEVO




       în funcţie de modul de splicing alternativ. Atunci când capătul N- terminal al proteinei este codificat
       de  exonul  1  (ABL1A),  proteina  este  localizată  în  nucleu;  când  este  implicat  exonul  1b  (ABL1B),
       conformaţia glicinei N –terminale este modificată de către acidul miristic, ceea ce duce la direcţionarea
       proteinei spre membrana plasmatică . Abl prezintă o structură proteică complexă cu cel puţin trei
                                 2
       domenii funcţionale: un domeniu responsabil de fosforilare şi celelalte două, SH2 şi SH3, care reglează
       activitatea primului. Capacitatea Abl de transformare celulară este proporţională cu abilitatea sa de a
       fosforila reziduurile de tirozină. Se presupune că Abl se leagă de proteina-ţintă; domeniul SH2 creşte
       activitatea kinazică promovând transformarea celulară, în timp ce domeniul SH3 reduce activitatea
       Abl. În plus, se crede că SH3 ar interveni şi în reglarea activităţii GTP-azice, cunoscută a fi implicată
       în calea de transducţie a semnalului unei alte proto-oncogene, ras, a cărei expresie anormală este
       asociată cu dezvoltarea cancerului. Sunt descrise şi alte două domenii funcţionale la nivelul proteinei
       Abl: un domeniu care se leagă de secvenţe nucleotidice specifice ale ADN-ului, ceea ce sugerează
       posibilitatea ca Abl să fie şi un factor de transcripţie; în al doilea rând există o regiune care facilitează
       legarea de F-actină în citoplasmă. Prin studii a fost demonstrat faptul că pierderea regiunii N-terminale
       normale a Abl care mediază autoreglarea, ca urmare a translocaţiei Ph, conduce la creşterea activităţii
       de fosforilare a tirozinei precum şi la o legare crescută a F-actinei, transformând astfel Abl într-o
       proteină oncogenică ce ar putea fi responsabilă de proliferarea anormală a precursorilor mieloizi în
       LMC .
          8;13
       Gena BCR are o lungime de 130 kb şi conţine 23 de exoni. Primul intron care separă exonii 1 şi 2 a
       fost considerat iniţial ca având o lungime de 68 kb, acum se ştie însă că include doi exoni adiţionali
       (un exon alternativ e1’ şi un exon alternativ e2’). Au fost identificaţi doi produşi de transcripţie de 4.5 şi,
       respectiv, 7.0 kb în funcţie de modul de splicing alternativ; pot rezulta astfel 2 proteine de dimensiuni
       diferite, 130 şi, respectiv, 160 kDa . Proteina Bcr este exprimată în stadiile primare ale diferenţierii
                               6
       mieloide, nivelul său scăzând în celulele mature; potrivit unor cercetători ar putea constitui o serin/
       treonin kinază mai degrabă decât o tirozin kinază ca proteina ABL .
                                                     8
       Regiunea 5’ netranslatată a genei are o importanţă majoră deoarece gena de fuziune rezultată în urma
       translocaţiei Ph este reglată de promotorul BCR. Bogată în bazele nucleotidice G şi C, această regiune
       facilitează formarea de structuri loop şi stem cu posibil rol în reglarea translaţională, comună în multe
       gene ‘housekeeping’ (gene exprimate constant în toate celulele) . Gena este exprimată ubiquitar,
                                                     5;12
       cu un nivel ridicat al ARN-ului mesager în ţesutul hematopoetic şi creier. Primul exon are o importanţă
       majoră, fiind inclus în toţi produşii de fuziune BCR-ABL. La nivelul acestuia se exprimă activitatea de
       serin/treonin kinază a proteinei Bcr; astfel Bcr îşi poate autofosforila reziduurile de serină şi treonină.
       În afecţiunile Ph pozitive, fosfotirozinele sunt prezente în ambele proteine Bcr şi Bcr-Abl datorită
       activităţii de tirozin-kinază a Bcr-Abl. Primul exon al componentei Bcr din Bcr-Abl este de asemenea
       fosforilat la reziduurile de serină şi treonină. În plus,  acesta conţine mai multe domenii care leagă
       regiunile SH2 ale altor proteine şi deţine în acest sens un rol important în asamblarea complexelor de
       transducţie a semnalului. Un astfel de domeniu SH2 care se leagă de Bcr este cel al proteinei Abl, iar
       această interacţiune este mediată de către serina şi treonina fosforilată. Secvenţele  Bcr implicate în
       această interacţiune sunt situate între aminoacizii 192-242 şi 298-413 şi sunt esenţiale în activarea
       oncogenică a Bcr-Abl. Un alt domeniu funcţional în exonul 1 al Bcr este cel de oligomerizare prin care
       s-a constatat că Bcr şi Bcr-Abl co-imunoprecipită. Domeniul de oligomerizare afectează de asemenea


         130
   125   126   127   128   129   130   131   132   133   134   135