Page 133 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

evidenţierea genei de fuziune BCR-ABL1 sau a produşilor de transcripţie asociaţi acesteia .
8
Tratamentul definitiv al pacienţilor cu LMC este transplantul de măduvă osoasă alogenic sau transplantul
de celule stem. Cu toate acestea, dezvoltarea inhibitorilor de tirozin kinază cu introducerea pe scară
largă a preparatului imatinib mesylate (Gleevec) a modificat semnificativ tratamentul de primă linie al
LMC şi a demonstrat succesul terapiei cu ţintă moleculară . Imatinibul, un inhibitor de tirozin kinază
3
specific pentru Abl, inhibă proliferarea liniilor celulare din LMC prin suprimarea activităţii kinazice a
Bcr-Abl .
8
Detecţia prin RT-PCR a produşilor de transcripţie ARNm hibrizi BCR-ABL1 prezintă valoare în
diagnosticul LMC şi LAL Ph pozitive. Deşi 98% dintre pacienţii cu LMC sunt BCR-ABL pozitivi, într-un
număr redus de cazuri cu morfologie sugestivă pentru LMC marker-ul genetic lipseşte. Aceste cazuri
încadrate ca LMC atipică, leucemie mielo-monocitară cronică sau ca alte neoplazii mieloproliferative
sau sindroame mielodisplazice beneficiază de alte opţiuni terapeutice decât cele de LMC Ph pozitive.
Pe de altă parte, sunt posibile manifestări atipice în LMC, iar în aceste cazuri demonstrarea anomaliei
BCR-ABL este critică pentru diagnosticul corect şi terapia adecvată. De asemenea testele moleculare
au valoare diagnostică în situaţiile în care examenul citogenetic este negativ pentru cromozomul
Philadelphia (~5% din cazuri) ca urmare a unei anomalii BCR-ABL criptice sau submicroscopice.
Detecţia marker-ului la adulţii şi copiii cu LAL identifică acea categorie de pacienţi care prezintă un
risc crescut de eşec terapeutic şi care ar putea beneficia de programe de tratament intensiv .
3;8
Un alt rol al testelor moleculare este monitorizarea răspunsului terapeutic la pacienţii cu LMC. Astfel,
după obţinerea remisiunii citogenetice sub Imatinib testele PCR cantitative reprezintă metoda de
elecţie pentru detectarea bolii minime reziduale (MRD) . De asemenea acestea îşi găsesc aplicaţia şi
8
la pacienţii care au primit transplant medular pentru identificarea precoce a recurenţelor bolii .
10
Administrarea de Imatinib reprezintă tratamentul standard al pacienţilor cu LMC, iar ELN (European
LeukemiaNet) şi NCCN (National Comprehensive Cancer Network) recomandă o doză zilnică de 400
mg ca opţiune terapeutică de primă linie. Pacienţii care obţin un răspuns citogenetic complet necesită
monitorizarea răspunsului molecular la 3-6 luni pentru identificarea cazurilor de răspuns suboptimal
şi îmbunătăţirea tratamentului prin administrarea unor doze mai mari de Imatinib sau a unor terapii
alternative. De asemenea monitorizarea prin teste moleculare permite recunoaşterea precoce a
rezistenţei primare sau dobândite la Imatinib. Inhibitorii de tirozin kinază de generaţia a doua, cum
ar fi nilotinib şi nisatinib, acţionează mai eficient asupra ţintei moleculare BCR-ABL fiind asociate cu
o rată mai mare de răspuns citogenetic şi molecular precoce; cuantificarea BCR-ABL ARNm va avea
astfel o importanţă şi mai mare în viitorul apropiat.
Răspunsul molecular major (MMR) este definit prin scăderea nivelului BCR-ABL cu cel puţin 3 log (de
1000 ori) faţă de o valoare bazală standardizată (standardized baseline). Această valoare a fost stabilită
prin procesarea în 3 laboratoare centrale implicate în studiul IRIS (International Randomized Study of
Interferon versus STI571) a unor eşantioane efectuate din 30 probe provenite de la pacienţi cu LMC
înainte de iniţierea terapiei . Fiecare laborator a obţinut o valoare mediană pentru nivelul produşilor
11
de transcripţie în cele 30 probe analizate care a constituit valoarea bazală standardizată specifică
laboratorului. Reducerea cu > 3 log a nivelului BCR-ABL din această valoare bazală standardizată
specifică a definit răspunsul molecular major. Faptul că s-a utilizat o valoare bazală absolută (comună
tuturor participanţilor) în loc de una relativă (individualizată) a asigurat faptul că pacienţii cu răspuns
similar prezintă acelaşi grad de boală reziduală. Obţinerea unui MMR este asociată cu o probabilitate

133