Page 131 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

localizarea proteinei Bcr-Abl . Deşi proteina Abl normală poate fi identificată atât în nucleu cât şi în
4;13
citoplasmă, s-a constatat că Bcr-Abl este localizată numai în citoplasmă şi este parţial asociată cu

citoscheletul. Deleţia domeniului de oligomerizare al Bcr este însoţită de reducerea legării Bcr-Abl de
F-actină, demonstrând că acest domeniu intensifică capacitatea de legare a F-actinei de către Bcr-Abl
şi este cel puţin în parte responsabil de localizarea citoplasmatică a oncoproteinei .
15
La nivelul ADN-ului, fuziunea BCR-ABL1 se caracterizează printr-o heterogenitate a punctelor de
ruptură („breakpoints”) şi o variaţie a produşilor de transcripţie obţinuţi printr-un splicing alternativ.
Astfel, punctele de ruptură ale genei BCR de pe cromozomul 22 se găsesc în trei regiuni diferite:
majoră (M-bcr), minoră (m-bcr) şi μ-bcr; regiunea M-bcr este relativ scurtă (5.8 kb), include 5 exoni
denumiţi b1-b5 (reprezintă de fapt exonii e12-e16 ai genei BCR), iar punctele de ruptură sunt localizate
specific între exonii b2 şi b3 sau b3 şi b4; m-bcr include exonii e1, e2, e1’ şi e2’; μ-bcr include exonii
e19 şi e20. Pe de altă parte, punctele de ruptură al genei ABL sunt distribuite pe o lungime de 300
kb, între capătul 5’ şi exonul 2. În funcţie de localizarea punctelor de ruptură segmente de dimensiuni
diferite ale genei BCR fuzionează cu secvenţe 3’ ale genei ABL; aceste gene de fuziune vor genera
4 produşi de transcripţie – moleculele ARNm e1a2, b2a2, b3a2 şi e19a2 – care în final vor conduce
la sinteza a 3 proteine himerice cu greutăţi moleculare variabile (p190, p210 şi respectiv p230) şi,
probabil, cu funcţii diferite (vezi figura 18.1.1.13.2).

Fig. 18.1.1.13.2 Punctele de ruptură a genelor BCR şi ABL (marcate prin săgeţi) şi produşii de
transcripţie rezultaţi (Adaptare după Chasseriau et al, JMD, November 2004, vol.6, no.4)

Luând în considerare aceste date, se pot distinge cel puţin 3 entităţi clinico-patologice în LMC: p210
LMC, p190 LMC şi p230 LMC. Marea majoritate a cazurilor de LMC este asociată cu produşii de
transcripţie b2a2 şi b3a2 care conduc la sinteza proteinei p210; deşi în cele mai multe cazuri este
prezent un singur tip de transcript, ocazional tumorile pot prezenta un splicing alternativ şi produce
simultan ambii produşi de transcripţie. Proteina himerică p190 este detectată în ~50% din cazurile
de LAL Ph pozitive, precum şi în cazuri rare de LMC şi LAM. Proteina himerică de greutate mai

131