Page 162 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

asociate cu un risc crescut de HDGC, deşi aceste anomalii genetice sunt rareori implicate într-o
agregare familială. Nu există o anumită zonă predispusă la mutaţii, acestea fiind distribuite pe toată
lungimea genei şi, de asemenea, nu există corelaţii între fenotip şi tipul de mutaţii CDH1.
Gena codifică un precursor al caderinei E, un polipeptid de 135KDa. Aceasta este rapid prelucrat pentru
a constitui forma matură de 120KDa, ce joacă un rol fundamental în menţinerea arhitecturii normale a
ţesutului epitelial. Caderina E este un membru al familiei caderinelor, glicoproteine transmembranare.
De fapt, această proteină este un homodimer transmembranar ce mediază interacţiunea celulă-celulă
dependentă de calciu, fiind esenţială pentru stabilirea şi menţinerea polarităţii celulelor epiteliale.
Activitatea proteinei în aderenţa celulelor depinde de asocierea sa cu actina citoscheletului prin
intermediul unor proteine numite catenine (α-, β- şi γ-) 2;4;5 .
Multe carcinoame umane (piele, cap şi gât, sân, plămâni, tiroidă, gastric, de colon şi ovariene) prezintă
o expresie redusă a caderinei E în raport cu celulele normale. Efectul de cauzalitate dintre pierderea
expresiei caderinei E şi tumorigeneză a fost demonstrată utilizând linii celulare de carcinom şi modele
transgenice. Studiile susţin un rol important al complexului caderina E/catenină atât în suprimarea
invaziei şi metastazării cât şi în inhibarea proliferării. Pierderea expresiei caderinei E poate fi observată
în cele mai multe cancere gastrice difuze şi în tumorile mamare lobulare, dar expresia este de obicei
normală în cancerele gastrice sporadice, intestinale şi cancerul ductal de sân.
Simptomele bolii sunt nespecifice în fazele timpurii, iar atunci când sunt prezente, tind să fie ignorate
atât de către persoanele afectate cât şi de către medici. În momentul în care apar simptomele,
pacienţii sunt într-un stadiu avansat al bolii. Acestea includ dureri abdominale, greaţă, vărsături,
disfagie, plenitudine postprandială, pierderea apetitului şi pierderea în greutate. Târziu în cursul
evoluţiei cancerului gastric se poate observa o masă palpabilă. Apariţia metastazelor determină
hepatomegalie, icter, ascită, noduli cutanaţi şi fracturi.
În cazul cancerului gastric difuz detectat precoce, adică înainte de a invada peretele stomacului, rata
de supravieţuire la cinci ani poate fi mai mare de 90%. Dacă însă diagnosticul se face într-un stadiu
avansat, supravieţuirea la cinci ani scade la mai puţin de 20% .
4
Testarea genetică a adulţilor asimptomatici cu risc pentru HDGC se efectuează doar la persoanele
care au o rudă apropiată cu o mutaţie CDH1 cauzatoare de boală şi implică, de obicei, interviuri pre-
test, în care sunt solicitate motivele testării, sunt discutate cunoştinţele individuale ale pacientului
despre acestă formă de boală şi posibilul impact al rezultatelor testelor pozitive sau negative .
4
Un studiu efectuat de Brooks-Wilson et al pe 42 familii cu HDGC a stabilit câteva criterii care trebuie
luate în considerare atunci când este propusă testarea genetică. Aceste criterii revizuite înlocuiesc
criteriile stabilite anterior de Consorţiul Internaţional pentru cancerul gastric (IGCLC) şi sunt aplicabile
în America de Nord, nordul Europei şi în alte regiuni cu incidenţă scăzută a tumorilor gastrice, dar nu
sunt valabile în regiunile cu incidenţă ridicată, cum ar fi Japonia şi Coreea. Cele şase criterii sunt:
1. Două sau mai multe cazuri de cancer gastric într-o familie, cu cel puţin un cancer gastric difuz
diagnosticat înainte de vârsta de 50 ani.
2. Trei sau mai multe cazuri de cancer gastric într-o familie, diagnosticate la orice vârstă, cu cel
puţin un caz documentat de cancer gastric difuz.
3. O persoană diagnosticată cu cancer gastric difuz înainte de 45 ani.
4. O persoană diagnosticată atât cu cancer gastric difuz cât şi cu cancer mamar lobular.

162