Page 180 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

hipercalciurie, litiază renală, fracturi pe os patologic (datorită creşterii resorbţiei osoase), hipertensiune
arterială, modificări electrocardiografice (scurtarea intervalului QT); intraoperator se constată adesea
hiperplazia tuturor celor patru glande paratiroide, fiind uneori prezente şi glande supranumerare .
2;3
● Tumorile hipofizare includ cel mai frecvent prolactinoame care se manifestă la femei prin sindrom
amenoree-galactoree, iar la bărbaţi prin disfuncţii sexuale; apar la 51-65% dintre pacienţii cu
MEN1 .
1;3
● Tumorile tractului gastro-enteropancreatic se pot manifesta prin sindrom Zollinger-Ellison
(gastrinoame) caracterizat prin ulcere peptice severe care, netratate, duc la perforaţii gastrice sau
intestinale; hipoglicemie (insulinoame); hiperglicemie, anorexie, glosită, anemie, diaree, tromboze
venoase, erupţii cutanate (glucagonoame); diaree apoasă, hipokaliemie, aclorhidrie (tumori secretante
de polipeptid intestinal vasoactiv – vipoame); aceste tipuri de tumori se constată la 1 din 3 pacienţi
cu MEN1; sunt frecvente şi tumorile pancreatico-duodenale non-secretante care sunt dificil de
diagnosticat şi se asociază cu o reducere a speranţei de viaţă.
● Tumorile carcinoide se manifestă după vârsta de 50 ani; au o prevalenţă de ~10% în MEN1; sunt
reprezentate de tumori timice, bronşice şi gastrice tip II.
● Tumorile corticosuprarenaliene includ adenoame „silenţioase”, hiperplazii adrenocorticale,
adenoame secretoare de cortizol şi, mai rar, carcinoame; prevalenţă de 20-40% în MEN1 .
2;3
Menţionăm că în cadrul sindromului Wermer nu se întâlnesc feocromocitoame sau carcinom medular
tiroidian .
3
Tumorile non-endocrine sunt reprezentate de angiofibroame faciale, colagenoame, lipoame,
meningioame, ependimoame, leiomioame .
2
Incidenţa MEN1 este relativ rară (1 la 30 000 locuitori), cu o afectare egală a ambelor sexe. Sunt
descrise două forme de MEN1: sporadică şi familială .
3
Diagnosticul clinic al neoplaziei endocrine multiple de tip 1 presupune identificarea a două tumori
endocrine - paratiroidiene, hipofizare sau ale tractului gastro-entero-pancreatic . Testele biochimice
3
detectează niveluri serice crescute de parathormon şi calciu în hiperparatiroidismul primar, de
prolactină în prolactinoame şi de gastrină, insulină, glucagons, VIP în tumori ale tractului gastro-
entero-pancreatic .
4
Metodele imagistice sunt necesare pentru aprecierea morfologiei şi topografiei paratiroidelor
(ecografie, CT, IRM, scintigrafie paratiroidiană), pentru identificarea tumorilor pancreasului endocrin
(ecografie endoscopică, scintigrafie cu octreoscan, arteriografie) şi pentru a evidenţia afectarea
hipofizară (radiografie de şa turcească, CT, IRM cranian). Explorarea organelor ţintă este de asemenea
foarte importantă: radiografie eso-gastro-duodenală – ulcer peptic (gastrinom), ecografie renală –
litiază renală (hipercalcemie, hiperparatiroidism) etc.
Diagnosticul molecular se face pe baza analizei genetice a genei MEN1, singura gena cunoscută
ca fiind asociată cu sindromul Wermer. Gena MEN1 este localizată pe cromozomul 11q13 şi codifică
menina, o proteină ce acţionează ca un factor supresor tumoral. Menina interacţionează cu alte
proteine, inclusiv cu factori de transcripţie: AP1, JunD, Smad3, NFkB, fiind astfel implicată în reglarea
unor funcţii celulare importante, cum ar fi replicarea ADN, repararea leziunilor ADN, precum şi în
transcripţie .
2;3
De la clonarea genei în 1997 au fost depistate 1336 mutaţii şi 24 variante alelice normale (polimorfisme).

180