Page 219 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 219

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                          18
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO        TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ




        fiind susceptibilă la autoliza rapidă în celulele acinare atunci când concentraţia calciului este scăzută,
        dar protejată de autoliză după secreţia activă în ductele pancreatice când concentraţia calciului este
        crescută. Pancreatita acută se dezvoltă ca urmare a activării intrapancreatice a tripsinogenului care
        la rândul său converteşte toate proenzimele proteolitice în forme active, fapt ce determină în final
        autodigestia pancreasului.
        În urma descrierii mutaţiei de pe cromozomul 7, multe studii efectuate au arătat faptul că la nivelul
        genei care codifică molecula de tripsinogen cationic există de fapt mai multe mutaţii care se pot asocia
        cu pancreatita ereditară, cele mai frecvent descrise fiind R122H şi N29I. O altă moleculă modificată
        evidenţiată la unele familii cu boală ereditară este inhibitorul serin-proteazic descris de Kazal (serine
        protease inhibitor Kazal type1 - SPINK1), cu rol în inhibarea activităţii tripsinice intrapancreatice.
        Această enzimă poate inactiva 10-20% din tripsina activă.
        Mutaţiile  specifice  responsabile  pentru  pancreatita  ereditară  au  fost  identificate  în  1996,  atunci
        când s-a confirmat că gena care determină boala se găseşte pe cromozomul 7 (7q35). Whitcomb
        şi colaboratorii săi au demonstrat la aceşti pacienţi existenţa unei mutaţii în exonul 3 din gena care
        codifică tripsinogenul cationic (PRSS1). Această mutaţie, în care guanina (G) este substituită cu
        adenina (A) în codonul 117,  determină înlocuirea argininei (CGC) cu histidina (CAF) şi a fost denumită
        la început R117H. Mutaţia elimină situsul iniţial de hidroliză ceea ce face ca tripsinogenul/tripsina să
        fie rezistente la autoliză şi inactivare permanentă. În acest fel, atunci când tripsinogenul este activat
        în tripsină intrapancreatic, în cantităţi care depăşesc capacitatea inhibitorie a inactivatorului SPINK1,
        iar tripsina rămâne activă datorită mutaţiei R117H, aceasta din urmă poate activa toate proenzimele,
        iniţiind autodigestia pancreatică .
                               3
        O a doua mutaţie în gena tripsinogenului cationic - N21I - se caracterizează prin înlocuirea adeninei cu
        tiamina (T) în exonul 2, conducând la substituţia asparaginei (ACC) cu izoleucina (ATC). Mecanismul
        prin  care  mutaţia  N29I  cauzează  pancreatită  este  neclar.  Caracterizarea  biochimică  a  mutaţiei
        N29I utilizând tripsinogen recombinat nu a evidenţiat nici un efect asupra stabilităţii tripsinei sau
        tripsinogenului. S-a sugerat totuşi (pe baza a 4 studii efectuate în două laboratoare independente)
        că mutaţia N29I ar creşte autoactivarea tripsinogenului, modificând legarea inhibitorului specific la
        tripsină  sau  prin  afectarea  inactivării  tripsinei,  prin  modificarea  accesibilităţii  situsului  la  hidroliză.
        Modificarea conformaţională a moleculei de tripsinogen susţine prima ipoteză.
        Aceste două mutaţii (R117H şi N21I) au fost identificate în familiile cu pancreatită ereditară din multe
        ţări (Franţa, Germania, Marea Britanie, Japonia  şi SUA). De la descoperirea mutaţiilor de la nivelul
        genei tripsinogenului cationic, un sistem nou de nomenclatură a mutaţiilor genice umane a fost elaborat
        şi acceptat. Astfel s-a schimbat numele mutaţiilor comune, din R117H în R122H şi din N21I în N29I.
        Din punct de vedere clinic, pacienţii cu mutaţia R122H au o evoluţie a bolii mai severă şi un debut la
        o vârstă mai tânără în comparaţie cu pacienţii ce prezintă mutaţia N29I.
        O mutaţie mai puţin frecventă este A16V (substituţia alaninei cu valina în poziţia 16), care a fost
        identificată  iniţial  la  trei  pacienţi  cu  pancreatită  idiopatică  şi  un  pacient  cu  pancreatită  ereditară.
        Mecanismul  patogen  prin  care  mutaţia  A16V  cauzează  pancreatită  este  speculativ  şi  se  referă
        la modificarea situsului de clivaj al peptidului semnal (TAP) implicat în procesarea intracelulară a
        tripsinogenului . Mutaţia A16V are penetranţă scăzută şi este înregistrată la pacienţi fără istoric famial
                   4
        de pancreatită cronică ceea ce sugerează că mutaţiile PRSS1 nu urmează în exclusivitate modelul de

                                                                           219
   214   215   216   217   218   219   220   221   222   223   224