Page 229 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

Majoritatea pacienţilor cu această formă de boală prezintă semne şi simptome moderate de afectare
multiorganică, însoţite de oftalmoplegie ca simptom unic neurologic.
Formele severe de boală se asociază cu oftalmoplegie orizontală supranucleară, epilepsie mioclonică
progresivă, ataxie cerebeloasă, spasticitate şi demenţă .
2
Forma perinatală letală este asociată cu hepatosplenomegalie, pancitopenie şi modificări
microscopice ale pielii (anomalii în stratul cornos atribuite raportului glucosilceramide/ceramide
modificat) şi pot prezenta clinic ichtioză, colodionul tegumentar sau hidrops fetal nonimun. Artrogrifoza
şi modificările faciale specifice pot fi observate la 35-43% din cazuri. Moartea survine in utero sau
precoce după naştere.
O altă variantă rară şi severă a BG se caracterizează prin hidrocefalie, opacităţi corneene, deformări
ale degetelor de la picioare, reflux gastroesofagian şi îngroşări fibroase ale capsulelor splenice şi
hepatice 1;2;4 .
Forma cardiovasculară - persoanele cu forma homozigotă a alelei D409H prezintă un fenotip
dominant de boli cardiovasculare cu calcificarea valvelor aortică şi mitrală. De asemenea aceşti
pacienţi mai prezintă uşoară splenomegalie, opacităţi corneene şi oftalmoplegie supranucleară .
2
Diagnosticul bolii Gaucher se bazează iniţial pe simptomatologie dar necesită confirmare prin teste
microscopice, enzimatice şi moleculare. Testele microscopice evidenţiază celulele Gaucher în măduva
osoasă; testele enzimatice arată deficitul glucocerebrozidazei. Analiza moleculară a ADN-ului va arăta
defectele structurale genice. Diagnosticul poate fi efectuat şi prenatal prin amniocenteză.
Deoarece boala Gaucher se transmite autozomal recesiv, în momentul concepţiei un frate ale
persoanei afectate are 25% şanse să fie purtător şi să prezinte afecţiunea, 50% şanse să fie purtător
asimptomatic şi 25% şanse să fie nepurtator şi să nu fie afectat.
Testul de confirmare al bolii îl reprezintă măsurarea activităţii enzimatice a glucocerebrozidazei în
leucocite sau alte celule nucleate. Deoarece diagnosticul BG poate fi confirmat prin testare biochimică
pe leucocitele din sângele periferic, nu este necesară examinarea în paralel a măduvei osoase.
Testele genetice prin care se identifică alelele patogene furnizează informaţii adiţionale pentru
confirmarea diagnosticului, dar nu se vor folosi în locul testării biochimice.
Testul de genetică moleculară la o persoană la care afecţiunea a fost confirmată prin metode biochimice
este efectuat doar în scop de consiliere genetică şi pentru a identifica mutaţiile cauzatoare de boală
care să permită depistarea purtătorilor printre rudele cu risc crescut .
2
Testarea prenatală a gravidelor cu risc genetic se face folosind măsurarea activităţii glucocerebrozidazei
şi testarea genetică moleculară atunci când există 2 mutaţii genetice patogene la nivel familial. Aceste
teste se efectueză pe celule fetale obţinute prin biopsia vilozităţilor coriale prelevate la aproximativ 10-
12 săptămâni de gestaţie sau prin amniocenteză, de obicei la circa 15-18 săptămâni de gestaţie.
Cu excepţia cazurilor în care un membru al familiei a fost afectat de BG forma neurologică (tipurile 2
sau 3), nu este posibilă identificarea gravităţii fenotipului în cazul unei sarcini cu risc. Persoanele cu
BG cu manifestări neurologice acute (tipul 2) tind să aibă o evoluţie similară al bolii. Cu toate acestea
trebuie remarcat faptul că persoanele cu BG şi implicare neurologică cronică (tipul 3) pot prezenta rate
variabile de progresie a bolii, chiar şi atunci când sunt membri ai aceleiaşi familii 1;2;4 .
Specimen recoltat - sânge venos . 3

229