Page 235 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ

o activitate enzimatică de ~ 25%, deşi sunt descrise variaţii individuale mari. La electroforeza cu
focalizare izoelectrică se obţine un aspect caracteristic de mobilitate alterată a izoenzimei GALT.
Studiile anterioare au indicat faptul că alelele D sunt purtătoare ale unei mutaţii missens p.N314D
(c.940A>G) ce determină înlocuirea în poziţia 314 a asparaginei cu acidul aspartic. Fenotipurile Duarte
(D/N, D/D şi D/G) prezintă aproximativ 75, 50 şi respectiv 25% din activitatea normală a GALT şi apar
cu o prevalenţă de aproximativ 6% în populaţia albă. Substituţia N314D este complet responsabilă de
alterarea mobilităţii enzimatice însă nu explică afectarea parţială a activităţii GALT. Mai mult, această
mutaţie se regăseşte şi pe alelele Duarte-1 (D1, denumite de asemenea Los Angeles sau LA) care
asociază o activitate enzimatică normală sau crescută, fiind considerată din acest motiv o variantă
comună sau un polimorfism al genei GALT. Studii ulterioare ale alelelor D1 şi D2 au arătat că N314D
se găseşte într-un dezechilibru de linkaj cu alte variante de secvenţe nucleotidice, iar acestea diferă
între D1 şi D2.
Astfel, alelele D1 prezintă în mod specific o schimbare de nucleotide c.652C>T ce determină o
substituţie silenţioasă la nivelul codonului 218 (CTA →TTA, p.L218, denumită uneori şi L218L), în timp
ce alelele D2 prezintă o deleţie 5’ de 4 bp a promotorului (c.-119_-116delGTCA) alături de 3 modificări
de baze intronice. Ambele alele D1 şi D2 poartă de asemenea o secvenţă extinsă de nucleotide A
la nivelul intronului 10. Diferenţa între cele 2 alele în ceea ce priveşte activitatea enzimatică GALT
a rămas pentru mult timp un subiect de controversă. Un studiu recent indică existenţa unei expresii
reduse a ARNm la nivelul alelei D2 care contribuie la compromiterea funcţiei GALT; mai mult, deleţia
5’ de 4 bp a promotorului ar reprezenta o mutaţie cauzală în galactozemia Duarte .
2
Deficienţa galactokinazei (tipul II) poate fi suspectată la persoanele care au cataractă, galactozemie şi
creşterea excreţiei urinare a galactitolului, dar nu prezintă alte manifestări clinice.
Prevalenţa deficitului de GALK este necunoscută, dar este probabil mai mică 1:100000. Detectarea
unui nivel redus de activitate al galactozokinazei este un element important pentru stabilirea
diagnosticului, dar confirmarea se face prin evidenţierea mutaţiilor genei care codifică enzima.
Poate fi limitată doar la nivelul eritrocitelor şi leucocitelor şi se asociază cu dezvoltarea cataractei, dar
nu determină retard în creştere, retard mintal sau afectare hepatică.
Administrarea de lactoză la femeile însărcinate cu deficit de galactokinază poate determina apariţia
cataractei fetale .
5
Deficitul de UDP-galactozo-4-epimerază (GALE) (tipul III) trebuie suspectat la persoanele care
prezintă afecţiuni hepatice, surditate neurosenzorială asociate cu valori crescute ale galactozo-1-
fosfatului eritrocitar şi niveluri normale ale GALT. Diagnosticul se stabileşte pe baza detectării unui
nivel scăzut de activitate al UDP-galactozo-4-epimerazei şi se confirmă prin evidenţierea mutaţiilor
genei care codifică enzima. Deficienţa UDP-galactozo-4-epimerazei are o prevalenţă estimată de
1:23000 în Japonia şi este necunoscută în alte populaţii .
3;5
Manifestările clinice ale galactozemiei clasice apar la sugar, la câteva zile sau săptămâni de la
naştere şi sunt determinate de ingestia laptelui matern sau a diverselor formule de lapte ce conţin
lactoză. Acestea constau în incapacitate de înghiţire şi vomă, lipsa creşterii, leziuni hepatocelulare
(hepatomegalie cu insuficienţă hepatică), icter, hipoglicemie, hiperamoniemie, sângerare şi sepsis.
Retardul mental devine evident după 6-12 luni şi este, de cele mai multe ori ireversibil. Nou-născuţii
cu formă clasică de galactozemie sunt susceptibili la infecţii bacteriene generalizate (în special cu

235