Page 236 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

Escherichia coli) care pot cauza şoc şi moarte în perioada neonatală. Dacă însă este instituită precoce
o dietă fără lactoză simptomele se remit rapid şi complicaţiile (insuficienţa hepatică, sepsisul, decesul
neonatal) pot fi prevenite. Cataracta nu apare în mod obişnuit la naştere, dar se dezvoltă treptat, fiind
vizibilă în termen de căteva săptămâni sau luni. În ciuda tratamentului adecvat, copii cu galactozemie
prezintă pe termen lung un risc crescut de dezvoltare a retardului de creştere şi mental, a problemelor
de vorbire (dispraxie verbală), cirozei hepatice macronodulare şi insuficienţei ovariane la femei.
Prognosticul este în general rezervat şi variabil la pacienţi diferiţi 3;5;6 .
Galactozemia este o afecţiune care poate fi depistată prin screening neonatal. Clinitestul este cel
mai simplu test screening şi se bazează pe determinarea galactozei într-o probă de urină. Acesta
se efectuează după 24-36 ore de la administrarea unui preparat ce conţine lactoză. În unele ţări se
foloseşte testul dintr-o picătură de sânge recoltată pe hârtie de filtru standardizată (card Guthrie)
prin care se determină galactoza totală (galactoza şi galactozo-1-fosfat) şi/sau activitatea enzimei
GALT. La copiii cu risc crescut se poate determina galactozo-1-fosfat din sângele recoltat din cordonul
ombilical. Un test de screening ideal este acela care măsoară activitatea GALT .
3;5
Recomandări pentru testarea genetică
Testarea genetică în vederea depistării mutaţiilor GALT este utilizată pentru confirmarea diagnosticului
de galactozemie la copiii cu screening neonatal pozitiv. De asemenea este utilă pentru diferenţierea
alelelor Duarte D2 de cele LA.
Astfel, testarea genetică defineşte genotipul şi permite stabilirea prognosticului.
Testarea rudelor apropiate pentru depistarea statusului de purtător asimptomatic se poate efectua în
urma sfatului genetic şi numai după identificarea mutaţiilor cauzatoare de boală în familie. Întrucât
galactozemia este transmisă autozomal recesiv părinţii unui copil cu galactozemie clasică sunt
obligatoriu heterozigoţi pentru o alelă mutantă G, iar fraţii asimptomatici ai acestuia au un risc de 2/3
de a fi purtători de alelă G. De asemenea fraţii părinţilor au un risc de 50% de a fi purtători.
Fraţii unui copil cu galactozemie Duarte au în momentul concepţiei un risc de de 25% de galactozemie
D/G dacă părinţii au genotipurile D/N şi G/N şi un risc de 25% de galactozemie clasică G/G dacă
părinţii prezintă genotipurile D/G şi G/N; din acest motiv este justificată testarea genetică a părinţilor.
Diagnosticul prenatal pentru fetuşii care prezintă un risc de 25% de galactozemie clasică (G/G) este
posibil prin analiza ADN-ul extras din celule fetale obţinute prin amniocenteză, de obicei efectuată
la aproximativ 15-18 săptămâni de gestaţie sau biopsia vilozităţilor coriale, la aproximativ 10-12
săptămâni de gestaţie. Şi în aceste cazuri trebuie identificate în prealabil alele G din familie .
5
Specimen recoltat - sânge venos .
4
Recipient de recoltare - vacutainer ce conţine EDTA ca anticoagulant . 4
Cantitate recoltată - 5 mL sânge . 4
Cauze de respingere a probei – folosirea heparinei ca anticoagulant; probe coagulate sau
hemolizate .
4
Stabilitate probă - 7 zile la 2-8ºC .
4
Metodă – secvenţiere completă a genei GALT + analiza deleţiilor/duplicaţiilor (MLPA); pot fi astfel
depistate atât mutaţiile asociate cu galactozemia clasică cât şi variantele Duarte . 1
Raportarea şi interpretarea rezultatelor
Vor fi comunicate mutaţiile depistate în gena GALT şi genotipul respectiv .
4

236