Page 239 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 239
GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 18
AL LABORATOARELOR SYNEVO TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ
Bibliografie
1. Denisa Predeţeanu. Osteoporoza. În Esenţialul în reumatologie, ed. a 2-a revizuita. Editura
Medicală Amalteea, Ed.2, 2007, 501-504.
2. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
3. OMIM (Online Mendelian Inheritance in Man). Osteoporosis. http://www.ncbi.nlm.nih.gov.
Reference Type: Internet Communication.
4. Stuart H. Ralston. Large-scale Evidence for the Effect of the COL1A1Sp1Polymorphism on
Osteoporosis outcomes:The GENOMOS study. In PLoS Med. 2006 April; 3(4): e90.
18.1.3.10 Gena receptorului vitaminei D (polimorfism B/b; Fok1)
Informaţii generale şi recomandări pentru determinarea genei VDR
Receptorul pentru vitamina D (VDR) este o proteină implicată în homeostazia calciului şi de asemenea
în turnover-ul osos; este localizat intracelular, leagă în mod specific 1,25 (OH)2 vitamina D3 (calcitriol)
şi mediază efectele acesteia. Este asemănător din punct de vedere structural cu receptorii hormonilor
tiroidieni.
Gena care codifică VDR este localizată pe braţul lung al cromozomului 12, conţine 11 exoni şi are o
lungime de 75 kb; primul exon nu este transcris, exonii 2 şi 3 sunt implicaţi în legarea ADN-ului, iar
exonii 7,8 şi 9 în legarea vitaminei D.
Studiile referitoare la rolul polimorfismelor genei VDR în stabilirea densităţii minerale osoase (BMD)
au dat rezultate contradictorii. Astfel, în 1992 Morrison a prezentat dovezi potrivit cărora nivelul
osteocalcinului din sânge (principala proteină non-colagenică a osului, a cărei sinteză este indusă
de calcitriol) ar fi influenţat de polimorfismul VDR. Acelaşi autor a descris 3 polimorfisme în regiunea
genei VDR situate între exonii 8 şi 9 care sunt recunoscute utilizând enzimele de restricţie Bsml, Apal
şi Taql. În urma unui studiu, Morrison şi colaboratorii săi au raportat în 1994 o strânsă asociaţie între
polimorfismul VDR identificat cu endonucleaza de restricţie BmsI şi BMD măsurată la nivelul capului
femural şi coloanei lombare. Absenţa situsului de acţiune al enzimei identifică alelele B, iar prezenţa
acestui situs alelele b. Conform autorilor, genotipul BB ar fi asociat cu BMD scăzută şi risc crescut
de fracturi la populaţia vârstnică, iar genotipul bb cu BMD crescută, sugerând o protecţie împotriva
osteoporozei. Distribuţia acestor genotipuri în populaţia caucaziană este următoarea: bb 36%, Bb
46%, iar BB 18%. În 1995, în urma unui studiu efectuat în Coreea, Lim a constatat că nici un pacient
cu osteoporoză nu prezenta genotipul BB. De asemenea în 1996 Garnero şi colaboratorii săi nu au
găsit nici o corelaţie între genotipul VDR şi masa osoasă, turnover-ul osos sau pierderea osoasă
într-un grup de 268 femei în perioada postmenopauză la care nu se inţiase încă un tratament. Într-un
grup de pacienţi bărbaţi Ferrari şi colaboratorii (1999) au constatat că subiecţii cu genotip BB asociază
o densitate minerală osoasă semnificativ scăzută doar la cei care prezintă alela f a polimorfismului
239
