Page 426 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

19 ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

Sindroamele cu deleţii autozomale
Deleţiile sau duplicaţiile ce pot fi identificate citogenetic pot cauza tulburări de dezvoltare şi malformaţii
congenitale, fiind asociate de cele mai multe ori cu un fenotip caracteristic.
Cele mai importante deleţii terminale sunt reprezentate de: 4p-, 5p-, 11p-, 11q-, 13q-, 18p- şi 18q-.
O altă categorie de deleţii subtelomerice sunt detectabile doar prin tehnica FISH sau prin alte metode
moleculare.
Majoritatea deleţiilor şi duplicaţiilor survin de novo.
Deleţia 4p- (sindromul Wolf-Hirschhorn)
Se caracterizează clinic prin retard de creştere, retard mintal sever, facies în “coif de războinic grec”
cu frunte şi glabelă proeminente, sprâncene arcuite şi nas lung, ochi îndepărtaţi (hipertelorism)
şi îndreptaţi in jos (fante antimongoliene), pliu cutanat suplimentar în unghiul intern al ochiului
(epicantus), strabism, coloboma şi alte anomalii oculare, nas turtit, gură cu buza superioară scurtă,
despicătură labială sau palatină (“buză de iepure” sau “gură de lup”), bărbie mică (microretrognaţie),
urechi jos implantate, mari, cu formă anormală; surditate, malformaţii cardiace, pulmonare sau renale,
hipospadias.
Deleţiile braţului scurt al cromozomului 4 pot avea dimensiuni variabile; uneori sunt atât de mici încât
nu pot fi detectate decât prin tehnica FISH.
Deleţia 5p- (sindromul cri-du-chat)
Descris în 1963 de către Lejeune şi colaboratorii săi acest sindrom include un fenotip caractersitic:
laringe anormal dezvoltat ce reprezintă cauza ţipătului ascuţit (ca cel al unei pisici), microcefalie,
micrognaţie, hipertelorism, fante antimongoliene, pliu palmar unic, hipotonie, retard mintal.
Deleţiile pot avea dimensiuni variabile, însă regiunea critică este 5p15.2.
Sindroamele cu microdeleţii
Prin definiţie, microdeleţia reprezintă o deleţie foarte mică, care afectează doar o porţiune dintr-o
bandă cromozomială. Deşi dimensiunile microdeleţiilor sunt mici, acestea sunt semnificativ mai mari
(>500 kb) decât deleţiile moleculare tipice, astfel încât unele pot fi detectate chiar prin efectuarea
cariotipului clasic; majoritatea microdeleţiilor sunt însă identificate prin tehnica FISH.
Deşi s-a crezut iniţial că este vorba de deleţii în cadrul unor gene singulare s-a descoperit că
multe sindroame se datorează de fapt unor deleţii care cuprind porţiuni din gene adiacente diferite.
Mărimea deleţiei şi numărul genelor implicate sunt variabile, astfel că fenotipul exprimat poate să
difere semnificativ între persoanele afectate. Aceste sindroame mai sunt denumite sindroame de
contiguitate genică:
Sindromul Miller-Dieker
A fost asociat cu o microdeleţie a porţiunii distale a braţului scurt al cromozomului 17 (17p13.3).
Elementele clinice caracteristice sunt aspectul particular al feţei şi anomaliile cerebrale: lisencefalia
(suprafaţă netedă a emisferelor cerebrale), agenezia de corp calos şi calcificările de pe linia mediană
ce explică retardul mintal sever şi convulsiile. Lisencefalia izolată a fost recunoscută ca entitate
separată asociată cu o deleţie mică a genei LIS1. Sindromul Miller-Dieker este mai complex fiind
afectate cel puţin două gene.
Sindromul Prader-Willi şi sindromul Angelman sunt cele mai cunoscute sindroame de microdeleţie.

426