Page 427 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 19
AL LABORATOARELOR SYNEVO ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ

Ambele prezintă aceeaşi deleţie interstiţială a porţiunii proximale a braţului lung al cromozomului 15 -
del(15)(q11.2q11.2) - însă tabloul clinic este semnificativ diferit. Acest fapt este explicat prin fenomenul
de amprentare: dacă deleţia afectează cromozomul de origine paternă rezultă sindromul Prader-Willi,
iar dacă este implicat cromozomul de origine maternă se dezvoltă sindromul Angelman.
Pacienţii cu sindrom Prader-Willi prezintă hipotonie severă şi greutate mică la naştere însă în cursul
primului an de viaţă încep să câştige rapid în greutate. Dacă nu se instituie o dietă corespunzătoare se
instalează obezitate prin hiperfagie. Alte trăsături clinice includ mâini şi picioare mici, hipogonadism,
retard mintal moderat şi un comportament particular cu reacţii violente. Pe de altă parte, pacienţii cu
sindrom Angelman prezintă un retard mintal sever, tulburări de vorbire, discursul fiind întrerupt adesea
de accese de râs inadecvate situaţiei, hiperactivitate, statură mică, microcefalie, convulsii şi ataxie.
Prin tehnica citogenetică convenţională poate fi detectată deleţia 15q la aproximativ 60% din persoanele
cu sindrom Prader-Willi şi doar la 10-20% dintre cele cu sindrom Angelman. Prin tehnica FISH pot fi
detectate deleţii în 80-85% din cazuri, pentru ambele sindroame. Faptul că nu pot fi detectate deleţii în
toate cazurile a ridicat suspiciunea existenţei unui alt tip de anomalie. La ora actuală se consideră că
sindromul Prader-Willi şi sindromul Angelman sunt asociate cu defecte de amprentare, iar procesele
mutaţionale cauzatoare de boală sunt mult mai complexe decât o simplă deleţie a ADN-ului.
Sindromul Williams
A fost asociat cu o deleţie a genei elastinei (ELN) localizată în porţiunea proximală a braţului lung a
cromozomului 7 (7q11.23). Se caracterizează clinic prin anomalii cardiace, hipertensiune arterială, voce
răguşită, îmbătrânire prematură a pielii, tulburări comportamentale la care se adaugă hipercalcemie
şi/sau hipercalciurie. Dacă absenţa elastinei explică multe dintre anomaliile fizice asociate cu acest
sindrom, totuşi aceasta nu poate fi asociată cu tulburările comportamentale. În concepţia curentă,
sindromul Williams este un sindrom de contiguitate genică, iar variabilitatea fenotipică este dependentă
de numărul genelor adiacente afectate de deleţie alături de ELN.
Diagnosticul se stabileşte prin efectuarea cariotipului pentru identificarea rearanjamentelor
cromozomiale care pot include regiunea 7q11.23, urmat de testul FISH, cu sonde ADN pentru regiunea
critică deletată care include genele ELN şi LIMK1.
Sindromul WAGR
Este un sindrom de contiguitate genică bine definit, ce include tumoră Wilms, aniridie, defecte genito-
urinare şi retard mintal. Cu excepţia defectelor genito-urinare care par să fie cauzate de o variantă a
mutaţiei de la nivelul locusului tumorii Wilms, fiecare din cele 3 anomalii este asociată cu o anumită
genă; aceste trei gene sunt dispuse în tandem pe braţul scurt al cromozomului 11. Fenotipul variază
în funcţie de mărimea deleţiei. Statistic, 1:3 din copiii cu aniridie vor dezvolta tumoră Wilms, în timp ce
doar 1:50 din copiii cu tumoră Wilms asociază aniridie.
Sindromul velo-cardio-facial
Reprezintă probabil cel mai frecvent sindrom cu microdeleţii, dar adesea este dificil de identificat
datorită spectrului larg de manifestări clinice. Acest spectru include hipoplazia sau aplazia timusului
(deficite imune) şi a glandelor paratiroide (hipocalcemie), anomalii cardiace, dismorfie facială sugestivă,
despicătură palatină sau insuficienţă velo-palatină, anomalii reno-urinare, anomalii scheletice, întârziere
în dezvoltarea psihomotorie şi tulburări psihice, dificultăţi de învăţare şi altele. Până la 15% din copii au

427