Page 434 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

19 ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

dacă factori ce ţin de gazdă sau diferenţe biologice intrinseci legate de tumoră sunt responsabile
de prognosticul nefavorabil. Blaştii MLL pot exprima atât markeri mieloizi cât şi limfoizi. Punctul de
ruptură este situat între exonii 5 şi 11 ai genei MLL. Produsul translocaţiei este o proteină himerică
în care porţiunea N-terminală a MLL fuzionează cu capătul C-terminal al partenerului de fuziune. Se
cunosc aproximativ 49 gene de fuziune; aproximativ 36 translocaţii au fost caracterizate citogenetic.
Produsul de fuziune devine un activator transcripţional; nivelul ridicat al HOXA9, HOXA5, HOXA4,
HOXA10 şi chiar MEIS1 caracterizează profilul genetic al leucemiilor cu rearanjări MLL 10;12 .
Cele mai frecvente translocatii sunt t(4;11)(q21;q23) asociată adesea cu ALL la sugari, t(6;11)
(q27;q23), t(9;11)(p22;q23) şi t(11;19)(q23;p13). Principalii parteneri de fuziune ai genei MLL sunt AF4
pe cromozomul 4, AF6 pe cromozomul 6, AF9 pe cromozomul 9 şi, respectiv, ENL pe cromozomul
19. Pentru t(4;11)(q21; q23) s-au descoperit 10 produşi ARNm de fuziune, în funcţie de punctul de
ruptură .
10
Translocaţia t(12;21)(p13;q22) ce are drept rezultat apariţia genei de fuziune ETV6-RUNX1 (TEL-
AML1) este detectată la 25% dintre copiii cu leucemie cu precursor de celulă B (tipic, >2 ani), fiind
asociată cu un prognostic favorabil. Precursorii de celulă B, deşi nu prezintă imunoglobuline de
suprafaţă sau citoplasmatice (cIg), exprimă antigene de suprafaţă care se regăsesc pe limfocitele
B mai mature (CD19, CD22, CD79a). Deşi majoritatea limfoblaştilor pre-B sunt CD10+ (CD10 mai
este denumit şi CALLA = common ALL antigen), se pare că expresia acestui marker nu prezintă
semnificaţie prognostică independentă 2;6;12 .
Translocaţia t(1;19)(q23;p13) este întâlnită la aproximativ 25% dintre pacienţii cu imunofenotip pre-B
cIg+. Această translocaţie este rezultatul fuziunii genei E2A de pe cromozomul 1 cu gena PBX1 de pe
cromozomul 19. Expresia genei de fuziune E2A-PBX1 este asociată cu cazurile de ALL la copii cIg+,
însoţite de un număr mare de leucocite. Prognosticul nefavorabil conferit de această translocaţie este
contracarat în prezent de protocoalele de tratament intensiv.
Translocaţiile ce afectează locusul c-MYC de pe 8q24 împreună cu unul din locusurile Ig de pe 14q32,
2p12 sau 22q11 sunt caracteristice leucemiei cu celulă B matură (Burkitt) şi nu pot fi deosebite de
t(8;14) şi alte translocaţii asociate care apar în limfomul Burkitt. Şi în această formă chimioterapia
intensivă a anulat prognosticul infaust determinat de aceste translocaţii.
Cromozomul Philadelphia rezultat ca urmare a translocaţiei t(9;22)(q32;q11) este prezent la ~20-
30% dintre adulţii şi 1-5% dintre copiii cu ALL; se asociază cu număr mare de leucocite, vârstă mai
înaintată, sexul masculin şi morfologie FAB-L2. Deşi prognosticul advers al cromozomului Ph este
independent de alţi factori, un studiu internaţional a arătat că unii copii cu ALL-Ph+ dar cu elemente
de prognostic favorabil pot fi vindecaţi numai prin chimioterapie agresivă. Inhibitorii de tirozin-kinază
au îmbunătaţit tratamentul şi prognosticul acestei forme de leucemie, însă transplantul alogenic de
măduvă osoasă continuă să fie recomandat în prima remisiune .
6
Alterări în expresia genei TAL1/SCL (T-cell acute lymphoblastic leukemia 1/stem cell leukemia) sunt
cele mai frecvente anomalii în T-ALL; gena TAL1/SCL a fost clonată iniţial din translocaţia t(1;14)
(p34;q11) prezentă în 3% din cazurile de T-LAL. TAL1 codifică factorul de transcripţie helix-loop-helix
(bHLH) cu rol în hematopoieză. În cursul dezvoltării, gena este exprimată în elementele hematopoietice
primitive; postnatal este exprimată în liniile eritroide, megacariocitare, mastocitare, dar nu în celulele

434