Page 52 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

17 TESTE SPECIALIZATE DE GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO
ALERGOLOGIE ŞI IMUNOLOGIE

17.9.4 Imunofenotipare limfocitară – profil infecţii cronice
Informaţii generale
Multe infecţii virale persistă indefinit după faza acută şi pot avea consecinţe clinice considerabile.
Printre acestea se numără infecţiile HBV, HCV, HIV şi HTLV, ce sunt caracterizate prin niveluri
crescute ale antigenelor persistente, prin afectarea localizării tisulare a celulelor imune şi perturbarea
funcţiei celulelor T .
5
Prin definiţie, infecţiile virale persistente nu sunt controlate în întregime de sistemul imun al gazdei.
Funcţia alterată a celulelor T este ierarhică şi pare să se coreleze direct cu nivelul antigenic; include
o producţie scăzută de citokine şi o capacitate proliferativă perturbată, până la “epuizarea” completă
a celulelor T implicate în răspunsul imun. Acest fenomen contrastează cu dezvoltarea normală a
celulelor T cu memorie care se produce în absenţa antigenului persistent .
2;5
Procesul de “epuizare” a celulelor T, ca urmare a confruntării continue cu niveluri moderate sau
crescute de antigene virale exprimate pe numeroase celule, a fost descris iniţial la şoarecii infectaţi cu
virusul meningitei coriolimfocitare şi s-a constatat că se aplică şi la infecţiile HIV şi HCV la om. Până în
acest moment, nu există un răspuns definit la întrebarea dacă “epuizarea” celulelor T este consecinţa
expunerii continue la concentraţii crescute de antigen sau aceasta constituie cauza replicării virale
necontrolate şi deci a încărcării antigenice crescute.
La nivel molecular, “epuizarea” celulelor T este definită prin:
• alterarea căilor de semnalizare prin TCR şi citokine;
• exprimarea de receptori inhibitori (PD-1, LAG-3, Tim3 etc.);
• deficit metabolic şi energetic;
• alterarea maturaţiei/diferenţierii .
2
Lipsa celulelor producătoare de IL-2 în cursul expunerii persistente la virusul HIV este o constatare
deosebit de importantă în lumina studiilor recente privind dezvoltarea celulelor T cu memorie.
Astfel, celulele de memorie CD4 şi CD8 pot fi împărţite în două subtipuri, după funcţiile efectoare
şi capacitatea de migrare: celule T de memorie centrale CD45RA- care exprimă markerii L-selectin
(CD62L) şi CCR7 şi celule T de memorie efectoare CD45RA- care nu exprimă aceşti markeri şi care
migrează către situsurile replicării virale din ţesuturi. În ceea ce priveşte producţia de citokine, celulele
T de memorie centrale produc în principal IL-2, în timp ce celulele T de memorie efectoare produc atât
IL-2 cât şi interferon gamma.
Persistenţa antigenului la persoanele infectate cu HIV în fază de viremie este asociată cu un număr
scăzut de celule CD4+ de memorie centrale virus-specifice în comparaţie cu persoanele ce au o
viremie suprimată. Constatări similare au fost raportate şi în infecţia cronică cu virus C. Aceste studii
arată că expunerea cronică la antigen conduce la alterarea funcţională a celulelor CD4 virus-specifice.
Astfel, prezenţa antigenului viral stimulează generarea de celule de memorie efectoare capabile să
producă interferon gamma dar care au o capacitate de proliferare redusă şi o durată de viaţă scurtă
in vivo; în acelaşi timp este perturbată dezvoltarea de celule de memorie centrale care au capacitate
proliferativă şi secretă IL-2; la rândul lor, celulele de memorie efectoare scad nivelurile de antigen .
1
Studiile care descriu un defect funcţional în celulele CD4+ virus-specifice ar putea explica lipsa funcţiei
antivirale eficace a celulelor CD8+ în infecţia HIV. Pentru un răspuns susţinut al celulelor CD8+ se
pare că este necesar ca limfocitele CD4+ să furnizeze IL-2 (în cursul fazelor precoce ale infecţiei

52